CHIȘINĂU 16 feb - Sputnik. Șase bărbați și cinci femei cu vârsta cuprinsă între 26 și 91 de ani au fost diagnosticate cu hipotermie săptămâna trecută. Astfel, în perioada 8 - 14 februarie aceștia au solicitat ajutorul medicilor și au fost transportați la spital.
Victimele gerului sunt atât locuitori din Capitală, dar și din raioanele Nisporeni, Edineț, Șoldănești, Strășeni, Soroca, Cahul, Cantemir și Ocnița.
Totodată, potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, săptămâna trecută echipele de pe urgență au acordat ajutor medical de urgență și au transportat pacienții la spital în 5 809 cazuri. Totodată, a crescut numărul solicitărilor în cazul urgențelor respiratorii. În intervalul 8 - 14 februarie, 2 881 de persoane au solicitat ajutorul în cazul urgențelor cardiovasculare, 1 851 au chemat echipa de urgență în cazul unor urgențe neurologice, iar 226 în cazul accidentelor vasculare cerebrale.
La fel, medicii de pe ambulanță au fost solicitați în cazul a peste 1 200 de cazuri de traumatisme. Potrivit CNAMUP, în perioada 8 - 14 februarie au fost înregistrate 38 de accidente rutiere în urma cărora au avut de suferit 54 persoane. Ulterior, 49 pacienți cu diverse traumatisme au fost transportați la spital.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova