Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câinii maidanezi din Chișinău: Ce se va întâmpla cu ei

O problemă a Chișinăului, care cere soluționare urgentă, sunt câinii maidanezi. În ultima perioadă, numărul acestora a crescut semnificativ.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Primarul Chișinăului Ion Ceban cere insistent soluționarea problemei câinilor maidanezi din municipiul Chișinău. Acesta le-a dat termen responsabililor ca până miercuri, 17 februarie, să vină cu soluții concrete pentru intervenția și soluționarea problemei ce ține de patrupezii fără stăpân din municipiul Chișinău. Reacția primarului vine după ce săptămâna trecută un copil a fost atacat de un maidanez pe o stradă din capitală.

Video - De asta n-ați mai văzut: un câine, în șa pe un cal

Ceban este supărat pe unii așa-ziși iubitori și apărători de animale.

„În oraș sunt tot mai mulți iubitori de câini și anti-iubitori de oameni, mai ales de copii. Nu voi tolera să se speculeze inclusiv pe ultimul caz, mă refer la cel de săptămâna trecută, când un copil a fost mușcat de un câine pe o stradă din capitală, iar așa-zișii apărători ai animalelor menționau că „poate copilul a „zădărât” câinii”, scrie Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primarul a cerut să fie verificate și șantierele sau întreprinderile unde câinii se adună în haite. Care va fi soarta de mai departe a câinilor maidanezi din municipiul Chișinău Primăria va informa mai târziu. Ceban spune că maidanezii sunt o problemă cronică a Capitalei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova