CHIȘINĂU, 14 feb – Sputnik. Un băiat a murit, iar altul se află internat în secția de reanimare după ce părinții i-au găsit în stare de inconștiență, în seara zilei de 13 februarie. Tragedia s-a produs într-o familie din localitatea Fetița, raionul Cimișlia.
După cum relatează Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cei doi minori cu vârstele de 10 și 7 ani au intrat în jurul orei 20:00 în camera de baie să se spele însă imediat s-au simțit rău și și-au pierdut cunoștința. Copii au fost găsiții de părinți lor care au chemat urgent serviciul medical. Băieții au fost transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Fiind într-o stare mai gravă, copilul în vârstă de 7 ani a decedat la spital. Băiatul în vârstă de 10 ani este în stare satisfăcătoare și se află internat în secția de reanimare, precizează salvatorii.
Primele cercetări au arătat că, cel mai probabil, copiii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de coloana de gaz, care a fost instalată improvizat în baie. Cazul este cercetat de organele de drept.
IGSU îndeamnă repetat oamenii să fie extrem de prudenți la utilizarea instalațiilor alimentate cu gaze. Este important să se asigure că acestea sunt complet funcționale înainte de exploatare pentru a nu-și pune viața în pericol.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova