CHIȘINĂU, 14 feb – Sputnik. Alte 381 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate duminiciă, 14 februarie, potrivit Ministerului Sănătății. Este un număr de peste două ori mai redus decât sâmbătă, când au fost raportate 979 de cazuri noi de infectare.
Toate cele 381 de cazuri noi sunt cu transmitere locală și au fost depistate după efectuarea a 1676 de teste, dintre care 1555 primare și 121 repetate.
Printre noii infectați sunt 31 de lucrători medicali: medici - 12, asistenți medicali - 13, personal auxiliar - 6.
În spitale sunt internați 3146 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 282 în stare extrem de gravă (55 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În ultimele 24 de ore, alte 591 de persoane au fost vindecate. În total, 157 427 persoane au fost tratate de COVID-19 din martie 2020 și până acum.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 4779 persoane, iar 14 937 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, în ultimele 24 de ore, s-au mai înregistrat 11 decese provocate de virus. Bilanțul deceselor a ajuns la 3651 de cazuri.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova