Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Riscăm să rămânem fără apă potabilă: Ce au decis deputații

Potrivit specialiștilor, râul Nistru este în prag de catastrofă ecologică, iar acest lucru ar putea să ne coste scump. Deputații au votat pentru crearea unei Comisii speciale care va evalua gestionarea problemei și va veni cu soluții în acest sens.
Sputnik

CHIȘINĂU 12 feb - Sputnik. Crearea Comisiei speciale pentru evaluarea gestionării integrate a resurselor din bazinul râului Nistru a fost votată în cadrul ședinței de vineri a Parlamentului. Inițiativa formării acestei Comisii a venit din partea deputatului socialist Radu Mudreac, care a menționat că râul se află într-o stare deplorabilă, iar dacă nu se vor întreprinde măsurile de rigoare, moldovenii riscă să rămână fără apă potabilă în robinete. 

„Actualmente, acest bazin acvatic este supus unor pericole fără precedent. Se atestă degradarea regimului hidrologic, hidrochimic și hidrobiologic. Micșorarea capacității de auto-epurare a fluviului, dispariția mai multor specii valoroase de pești, precum și înnămolirea intensivă a fluviului. (...) Republica Moldova deja se află într-o stare critică în ceea ce ține accesul la apă și dezvoltarea economică durabilă”, a menționat deputatul socialist Radu Mudreac. 

Riscăm să murim de sete: Pericolul care amenință Moldova
Astfel, deputații au votat crearea Comisiei speciale care se va ocupa de analiza acestei probleme. În cadrul ședinței Parlamentului s-a stabilit că această Comisie să fie formată din șapte membri, iar președintele Comisiei a fost ales deputatul socialist Alla Pilipețcaia, iar vicepreședinte a fost votat deputatul Violeta Ivanov. 

În cadrul ședinței, deputații au remarcat importanța creării unei astfel de Comisii și s-a menționat că starea fluviului se poate înrăutăți și mai mult dacă va fi pus în aplicare un proiect al Ucrainei, care prevede construcția a șase hidrocentrale pe râu.

Prognoze îngrijorătoare: Mii de moldoveni riscă să rămână fără apă
În acest sens, deputatul Violeta Ivanov a prezentat o declarație care a fost aprobată de către deputați. Declarația cu privire la impactul curent și viitor a construcțiilor hidroenergetice pe fluviul râului Nistru și neadmiterea unei catastrofe ecologice iminente vine să reitereze problema râului Nistru. Prin acestă declarație se vrea implicarea autorităților centrale în gestionarea acestei probleme, dar și implicarea autorităților ucrainene, pentru a preveni pericolul ecologic. 

„Consecințele care s-au format, denotă că cetățenii Republicii Moldova vor rămâne fără apă potabilă, iar caracterul dezastruos ar putea deveni ireversibil nu numai pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina”, a menționat deputatul Violeta Ivanov.

Ziua Nistrului este marcată anual în ultima duminică a lunii mai.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova