Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce spune Candu despre Năstase şi Durleşteanu

Andrian Candu a declarat că nu a votat astăzi pentru Guvernul Gavriliţa pentru că asta a cerut chiar PAS şi Natalia Gavriliţa. Totodată, el şi-a expus părere cu privire la cei doi candidaţi înaintaţi la funcţia de premier: Durleşteanu şi Năstase.
Sputnik

CHIȘINĂU 11 feb - Sputnik. Liderul "PRO MOLDOVA", Andrian Candu, susţine că astăzi Republica Moldova s-a mai făcut vestită printr-o situaţie neobişnuită - prima dată când un Guvern înaintat nu a acumulat niciun vot în Parlament. Liderul grupului parlamentar "PRO MOLDOVA" spune că deşi ar fi avut motive să voteze Guvernul Gavriliţa, nu a făcut-o pentru că asta a cerut chiar premierul desemnat în plenul Legislativului. În acelaşi timp, Candu şi-a expus părerea cu privire la candidatul desemnat de PSRM, Mariana Durleşteanu. 

Cine este Mariana Durleșteanu, candidatul PSRM la funcția de premier
"Doamna Durleşteanu nu este un candidat rău. A făcut Universitatea la Cluj pe care am făcut-o şi eu. Cine are această universitate nu-i pui sub îndoială calităţile. Are experienţă internaţională, a lucrat cu BERD, e bine văzută în România. Din punct de vedere profesional, nu aş avea obiecţii. Dacă va fi desemnat, în echipă vom discuta, poate şi întâlniri cu dumneaei vom avea, iar apoi ne vom expune. Eu am descris-o conform CV-ului. Ce ţine de intenţiile dumneaei la nivel de Guvern, de echipă, rămâne să vedem", a declarat Andrian Candu

Andrian Candu a fost întrebat şi despre candidatul desemnat de PPDA, Andrei Năstase. 

"Din punct de vedere al formalităţilor nu este susţinut, nu are numărul de semnături ca să fie candidat. Ne vom expune ulterior", a mai spus Candu. 

La ora 17:00, deputaţii grupului parlamentar "PRO MOLDOVA" urmează să aibă o discuţie cu preşedintele Maia Sandu. 

"Noi mergem la consultări. Este lege care stabileşte comportamentul doamnei preşedinte. Mingea este la ea. Vrem să vedem opinia ei, după care ne vom exprima şi noi poziţia. Acum avem un singur candidat care a respectat formalităţile - doamna Durleşteanu. Dacă va dori Sandu să meargă pe procedurile legale, vom vedea", a mai spus Andrian Candu. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova