Cuviosul Antipa - Sfântul cinstit în România, Moldova, pe Athos și în Rusia

Sâmbătă, pe 23 ianurie, îl pomenim pe Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, care s-a nevoit în Țara Românească, în Sfântul Munte Athos şi la Mănăstirea Valaam din Rusia, unde s-a și săvârșit cu pace în anul 1882.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 ian - Sputnik. Sâmbătă, Biserica Ortodoxă, face pomenirea Sfântului Cuvios Antipa, un mare trăitor duhovnicesc şi călugăr sfânt pe care la născut pământul Moldovei în secolul al XIX-lea. El este cinstit deopotrivă în România, Moldova, pe muntele Athos, dar și în Rusia, fiind singurul călugăr moldovean care s-a nevoit la sfânta mănăstire Valaam din Rusia, unde a și fost înmormântat.

Viața Sfântului Cuvios Antipa

Primind numele din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti, de lângă Bacău. La doar 20 de ani a plecat la mănăstire. Primii doi ani (1836-1837) s-a nevoit în obştea mănăstirii Căldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Lacu, unde se aflau încă 80 de sihaştri români. Aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni.

Calendar Orotodox: Sfântul Vasile cel Mare - repere hagiografice

După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Lacu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mînăstirea Esfigmenu. Aici este tuns în schimnic cu numele de Antipa şi este hirotonit diacon. Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte-vederii.

La sfânta mănăstire Valaam

În anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mănăstirile din apropierea Iaşilor. Dar văzîndu-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. Apoi a ajuns la mănăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita mănăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericita linişte şi înstăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mînăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus. La mănăstirea Valaam, Cuviosul Antipa s-a nevoit încă 17 ani, învrednicindu-se de darul preoţiei şi "arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşită sărăcie".

Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfînt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti.

Calendar Creștin Ortodox 2021

Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înaintevederii. El cunoştea gândurile scunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. De ase-menea, era şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atât în Carelia cât și în Rusia de nord, încât mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în mănăstirea Valaam câţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat. După o nevoinţă binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Atonitul a trecut la Domnul, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormântat în gropniţa Mînăstirii Valaam. Este singurul călugăr născut în pământul Moldovei, care s-a nevoit în această vestită mânăstire isihastă.

În anul 1883, văzând părinţii mănăatirii Valaam că ieroschi-monahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfânt, au rânduit să i se scrie viaţa pe scurt spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată "Vrednica de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa".

Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna ianuarie

Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspîndindu-se atât în Rusia şi Finlanda, cât şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea în rîndul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă. În Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mînăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează şi "Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul ", cu viaţa sa pe scurt.

Numele său este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr atonit născut în pământul Moldovei, trecut în rândul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Atonului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova