CHIȘINĂU 20 ian - Sputnik. Ministerul Sănătății vrea să suplinească stocul de teste și să procure instrumente rapide pentru detectarea COVID-19.
În cadrul ședinței Guvernului, secretarul de stat al Ministerului Sănătății Tatiana Zatîc a anunțat că în săptămâna care urmează va fi lansată licitația.
„În prezent în stoc avem 140 de mii de teste. Săptămâna viitoare urmează să fie deschisă licitația pentru procurarea a 300 de mii de teste rapide. Permanent monitorizăm care este disponibilitatea stocului de teste și avem planificat procurarea a încă 300 de mii de teste clasice”, a precizat secretarul de stat Tatiana Zatîc.
Ea a precizat că în prezent numărul de infectări a scăzut cu opt la sută, comparativ cu săptămâna trecută, dar a îndemnat oamenii să respecte în continuare normele sanitare. Zatîc a mai menționat că Agenția Medicamentului este gata să înregistreze vaccinul împotriva COVID-19 și că Ministerul Sănătății a expediat solicitările de rigoare instituțiilor abilitate pentru furnizarea vaccinului și în Republica Moldova.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova