Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Acuzat că a dat foc clădirii Procuraturii: Bărbatul va fi judecat

Bărbatul acuzat că a incendiat clădirea Procuraturii din Vulcănești, în septembrie 2020, a fost deferit Justiției. El are calitatea de „inculpat”, se află acum în arest, dar nu și-a recunoscut vina.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 ian – Sputnik. Oficiul Principal al Procuraturii UTA Găgăuzia a finalizat și a expedit în judecată dosarul bărbatului care în toamna anului trecut ar fi incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcănești.  

Individul care a dat foc la Procuratura din Vulcănești, arestat

Procurorii îl acuză pe presupusul făptaș pe două capete de acuzare: „huliganism agravat” și „tentativă de distrugere sau deteriorare intenționată a bunurilor”, a informat marți, 19 ianuarie, Procuratura Generală.

Inculpatul se află acum în arest. În cadrul audierilor, el nu și-a recunoscut vina.

„Pentru aceste infracțiuni, legislația prevede până la 7 ani de închisoare”, a precizat Procuratura.

Incendierea sediului Procuraturii raionului Vulcănești a avut loc în noaptea de 14 septembrie 2020, aproximativ la ora 2:00.

Atunci, persoane necunoscute au deteriorat camera de luat vederi de la intrarea în sediul Procuraturii, după care au incendiat două cauciucuri auto, stropite cu inflamabil. Ca rezultat, a fost deteriorată ușa de la intrare în clădirea Procuraturii.

În urma acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, presupusul autor al faptei a fost identificat și reținut. Acesta este un locuitor al orașului Vulcănești, în vârstă de 45 de ani.

Bărbatul ar fi recurs la acest gest pentru a-și răzbuna fiul, cercetat și condamnat pentru o serie de crime comise cu intenție, potrivit versiunii procurorilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova