CHIȘINĂU, 19 ian - Sputnik. Surse din cadrul Parlamentului au declarat pentru Sputnik Moldova că de la începutul pandemiei de COVID-19 activitatea cantinei din cadrul clădirii Legislativului a fost sistată. Această măsură a fost luată pentru a reduce riscul infectării cu coronavirus atât în rândul deputaților, cât și al celorlalți angajați ai instituției. În aceste condiții s-a găsi o alternativă:
”Parlamentul a apelat la serviciul unui catering din cadrul unui restaurant din Chișinău. Astfel, în fiecare dimineață, reprezentanții restaurantului le expediază deputaților meniul zilei, iar aleșii poporului își pot alege bucatele după propriile preferințe”, ne-a spus sursa noastră din cadrul Parlamentului.
Precizăm că de miercuri, 20 ianuarie, aleșii poporului își reiau activitatea în cadrul comisiilor parlamentare. Potrivit Regulamentului Legislativului, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Curtea Constituțională a decis pe 18 ianuarie că Parlamentul Republicii Moldova nu se poate autodizolva.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova