Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ministerul Finanțelor a răspuns învinuirilor – emisia VMS are loc conform planului

După învinuirile lui Alexandru Slusari la adresa Ministerului Finanțelor, instituția a venit cu informații privind sursele de finanțare interne.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 ian – Sputnik. Ministerul Finanțelor a făcut publică informația cu privire la plasarea valorilor mobiliare de stat (VMS) pe piața internă în ianuarie 2021. Precizările au venit drept răspuns la învinuirile vicespicherului Alexandru Slusari  la dresa instituției, acesta declarând că în primele șase zile ale anului 2021 au fost împrumutate pe piața internă, de la băncile comerciale, peste 703 milioane de lei, ceea ce constituie mult mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Acesta, potrivit vicespicherului, amenință stabilitatea bugetară.

Ministerul a explicat că finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii valorilor mobiliare de stat pe piața internă se efectuează în limita sumei aprobate în acest scop în Legea bugetului de stat pentru anul respectiv.

Ce se întâmplă cu „legea miliardului”: Ion Chicu deschide parantezele

Potrivit cadrului bugetar aprobat, în anul 2020 ca surse de finanțare interne a deficitului din contul emisiunii VMS au fost planificate inițial 2 miliarde lei. Ulterior, la rectificarea bugetului de stat, suma a fost majorată până la 5,9 miliarde lei.

Pentru anul 2021 este aprobată finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii VMS în sumă de 6,75 miliarde de lei. Pentru atingerea indicatorului bugetar respectiv, Ministerul Finanțelor elaborează, trimestrial, un Calendar al desfășurării licitațiilor de vânzare a VMS.

La primele două licitații de plasare a VMS, din 5 și 6 ianuarie curent, sumele încasate din emisiunea VMS au constituit 703,7 milioane de lei, dintre care 33 de milioane de lei din contul emisiunii Obligațiunilor de stat cu dobândă flotantă pe termen de 2doi ani. Concomitent, pe 4 și 11 ianuarie au fost răscumpărate VMS emise anterior și ajunse la scadență în sumă de 426 de milioane de lei. Respectiv, în primele zile ale anului curent pentru finanțarea deficitului bugetar din contul VMS au fost direcționate 277,7 milioane de lei.

Pentru comparație, la primele două licitații de plasare a VMS din anul 2020 sumele încasate din emisiunea VMS au constituit 430,4 milioane de lei. Ținând cont de răscumpărarea VMS ajunse la scadență în perioada 2-12 ianuarie 2020, pentru finanțarea deficitului bugetar din contul VMS au fost direcționate 100,4 milioane de lei.

Deși finanțarea deficitului bugetar din contul emisiunii VMS a atins valori maximale în ultima perioadă, Ministerul Finanțelor monitorizează permanent situația pe piața primară  și plasează valorile mobiliare de stat doar la rate acceptabile ale dobânzii. Potrivit Ministerului, rata nominală medie ponderată a dobânzii la VMS pentru a. 2020 a constituit 5,19%, ceea ce este cu 1,03 p.p. mai mică față de rata din a. 2019.

Instituția a menționat de asemenea că, începând cu 1 ianuarie 2021, dobânzile obținute de la VMS sunt supuse impozitării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova