Presa germană: Cine ar putea deveni cancelar după Merkel

Ministrul Sănătății al Germaniei, Jens Spahn, ar putea pretinde funcția de cancelar federal, chiar dacă nu va deveni președinte al CDU.
Sputnik

BUCUREȘTI, 8 ian – Sputnik. Ministrul Sănătății al Germaniei, Jens Spahn, al cărui popularitate a crescut în contextul pandemiei, examinează posibilitatea de a concura pentru funcția de cancelar al Germaniei în septembrie, anunță publicația Bild cu trimitere la propriile surse.

Putin a avut o conversație telefonică cu Merkel

În septembrie 2021 în Germania vor avea loc alegeri legislative. Cancelarul Angela Merkel nu va pretinde la această funcție. În ianuarie va avea loc congresul Uniunii Creștin Democrate (CDU), în cadrul căreia va fi ales noul președinte al partidului. La postul de lider al CDU pretind trei persoane: lobby-istul Friedrich Merz, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, și șeful comisiei bundestagului pentru afacerile internaționale, Norbert Röttgen.

Ministrul Sănătății, potrivit Bild și Spiegel, în ultimele săptămâni discută foarte activ șansele sale politice cu reprezentanții partidului. Anterior, Spahn a susținut candidatura lui Armin Laschet pentru funcția de șef al CDU. Cu toate acestea, potrivit publicației, chiar dacă ministrul nu mai poate pretinde la funcția de șef al partidului, acesta se vede în funcția de viitor cancelar.

Potrivit surselor Bild din cadrul CDU, în mai multe conversații telefonice Jens Spahn a discutat despre oportunitatea de a candida pentru funcția de cancelar, chiar dacă Laschet va conduce formațiunea.

“Jens Spahn mi-a dat de înțeles că este gata să-ți înainteze candidatura pentru funcția de cancelar, dacă sondajele din martie vor prezenta niște rezultate mai bune decât Laschet”, a declarat publicației un reprezentant al fracțiunii CDU dintr-un parlament regional.

Mai devreme, un sondaj realizat de Bild și centrul Kantar, publicat la sfârșitul lunii decembrie, a arătat că peste 52 la sută din respondenți au răspuns că și-ar dori ca anume Spahn în anul 2021 “să aibă cea mai mare influență asupra politicii”. Totodată, ministrul Sănătății a depășit nivelul de popularitate al Angelei Merkel, care a acumulat 51 la sută. În cadrul sondajului au fost interogate 505 persoane.

Jens Spahn s-a născut în 1980. Este un catolic și homosexual declarat, fiind căsătorit cu jurnalistul Daniel Funke.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova