CHIȘINĂU, 6 ian - Sputnik. După ședința Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe pagina sa de Facebook că actorii vor reveni pe scena teatrelor.
”Membrii comisiei întruniți în ședință au analizat situația și au ajuns la concluzia că teatrele pot activa cu păstrarea tuturor măsurilor de sănătate publică și condițiilor de siguranță sanitară în contextul pandemiei COVID-19. Este vorba ca prezența în sălile de spectacole să fie de 50 de procente pentru a fi păstrată distanța, dezinfectarea, termometria vizitatorilor, purtarea măștilor, iar spectacolul nu trebuie să dureze mai mult de două ore. La fel se va permite organizarea evenimentelor concertistice în aceleași condiții”, a scris Ion Ceban.
Totodată, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis că, după vacanță, copii se întorc la școală după programul anterior. De la începutul pandemiei, în țara noastră au fost înregistrate 146 921 cazuri de COVID-19. Bilanțul celor ce s-au tratat de coronavirus este de 134 751, iar a celor decedați a ajuns la 3 070 de cazuri.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova