Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Prima Casă: Câte locuințe au fost procurate până acum

Ministerul Finanțelor anunță că până în acest moment, prin Programul "Prima Casă" au fost procurate 5268 de locuințe.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 ian — Sputnik. În același timp, suma totală a creditelor acordate de către bănci beneficiarilor acestui program este de 2,64 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,32 miliarde de lei.

Video - La Poșta Veche se prăbușește pământul - Extrem de periculos
Din 5268 de beneficiari, 3636 sunt familii, iar 1632 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 887 de persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 2198 – în cadrul programului Prima Casă 3, 650 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 12 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 33,52 milioane de lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 8,41 milioane de lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 22,14 milioane de lei, în cadrul programului Prima Casă 4 – 2,95 milioane de lei, iar în cadrul programului Prima Casă 5 – 8400 de lei.

COVID-19 în Chișinău: A scăzut brusc numărul de cazuri
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,36 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 600,36 mii de lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4922 sunt amplasate în zonele urbane, iar 346 - în zonele rurale. 4821 de locuințe procurate sunt apartamente, iar 447 - case de locuit individuale.

Menționăm că beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova