CHIȘINĂU 1 ian - Sputnik. În prima zi a noului an, Ministerul Sănătății vine cu informații care ne face să avem speranțe. Vineri, 1 ianuarie, în Republica Moldova s-au înregistrat alte 440 de cazuri noi de COVID-19. Rezultatele vin după efectuarea a 1 397 de teste primare. În zilele de odihnă și sărbătoare se fac mai puțin teste decât de obicei, așa că s-ar putea ca de aici să rezulte și numărul mic de infectați.
Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 145 258 de cazuri.
Printre noile cazuri sunt și zece de import din SUA, Federația Rusă, Cipru, Franța, Italia, Marea Britanie și Ucraina.
Datele Ministerului Sănătății mai arată că în creștere este și numărul cadrelor medicale infectate - 28 la număr. Astfel, vineri au fost confirmați cu noul virus 11 medici, 14 de asistenți medicali și trei infirmieri.
Totodată, Ministerul Sănătății anunță că alte 19 persoane au fost răpuse de noul virus. Este vorba despre 13 femei și șase bărbați. Cea mai tânără victimă avea 29 de ani, femeia avea diabet zaharat, insuficiență renală și anemie cronică.
Din numărul total, 2 678 de bolnavi sunt acum internați în spital, dintre care 247 sunt în stare extrem de gravă, iar 51 sunt conectați la aparate de ventilare artificială.
Totodată, 1 058 de persoane s-au vindecat. Bilanțul celor care s-au tratat a ajuns la 131 701. În prezent, 6 953 de bolnavi de COVID-19 se tratează la domiciliu.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova