CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. Toate paturile din secţiile de terapie intensivă din spitalele municipale strategice sunt ocupate, atenționează primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, pe Facebook. Edilul precizează însă că spitalele sunt dotate cu medicamentele și echipamentele de protecție necesare.
„Situaţia epidemică prin COVID-19 în Chişinău este alarmantă” și, astfel, trebuie să spunem „stop „corporativelor””, punctează primarul.
„Peste 59 de mii de cazuri de coronavirus, din totalul de 141.355 (confirmate până acum în Republica Moldova – n. red.), sunt înregistrate în Chişinău”, precizează Ion Ceban.
Din cauza incidenței înalte a COVID-19, restaurantele și alte localuri nu vor fi deschise publicului la acest sfârșit de an.
Sunt interzise și petrecerile corporative, inclusiv la sedille companiilor. Tototadă, chișinăuienii nu pot apela la serviciile „Moș Crăciun și Albă ca Zăpada la domiciliu”.
„Conform ultimei hotărâri a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, se interzice desfășurarea evenimentelor festive cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou în toate unitățile de alimentare publice, precum și la locul de serviciu. De asemenea, atenționăm populația să fie vigilentă şi să nu apeleze la serviciile ”Moș Crăciun și Alba ca Zăpada la domiciliu”, a adăugat în mesajul său Ion Ceban.
Primarul îi mai îndeamnă pe oameni să fie precauți și la utilizarea articolelor pirotehnice, pentru a evita traumatismele.
„Vin cu un apel către populaţie să fie responsabilă, vigilentă şi să nu ignore măsurile de protecţie împotriva COVID-19”, adaugă Ion Ceban.
El le reamintește chișinăuienilor să poarte corect masca de protecţie, să evite locurile aglomerate, să se spele cât mai des pe mâini și să folosească dezinfectanți.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova