Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ultima oră: CC a respins cererea de amânare a ședinței

După câteva minute de deliberări asupra cererii reprezentantului lui Igor Dodon de a amâna ședința de azi a Curții Constituționale, magistrații au decis.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 dec - Sputnik. Curtea Constituțională a respins cererea de amânare a ședinței de astăzi, înaintată de reprezentantul lui Igor Dodon. Ședința de validare a rezultatului alegerilor la funcția de președinte al Republicii Moldova continuă. 

Ultima oră: Reprezentantul lui Dodon cere amânarea ședinței CC cu privire la alegeri

Amintim, reprezentantul candidatului electoral la funcția de președinte Igor Dodon a depus o cerere de amânare a ședinței. Motivul pe care l-a invocat acesta ar fi o cauză împotriva Maiei Sandu pentru lezarea onoarei și demnității, care se află pe rol la Curtea Supremă de Justiție. 

„Reieșind din anumite circumstanțe, la moment este intentată o cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru a începe ședința respectivă. Este vorba de un briefing de presă organizat pe 13 noiembrie în care Maia Sandu a adus acuzații grave și a prejudiciat imaginea concurentului Igor Dodon. A fost de natură să influențeze preferințele alegătorilor. A fost în ultima zi a campaniei electorale, iar Igor Dodon nu a putut să vină cu o replică”, a menționat reprezentantul lui Dodon, Nicolae Fomov.

De cealaltă parte, președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, și reprezentantul Maiei Sandu, Olesea Stamate, consideră că demersul de amânare nu este justificat. În acest moment ședința este în derulare. Aceasta ar putea dura chiar și câteva ore. Cu detalii despre decizia Curții Constituționale vor reveni ulterior. 

 

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova