CHIȘINĂU, 9 dec – Sputnik. Reamintim că din înregistrarea audio care circulă în mediul online după meci este auzită o voce care spune: ”Ăla negru de acolo! Nu se poate așa ceva! Ăla negru”, iar acest moment a fost auzit de către antrenorul secund Pierre Webo şi de către rezerva Demba Ba. ”De ce ai zis negru? De ce?! Te-am auzit spunând asta!” a reacționat nervos Demba Ba.
Sebastian Colţescu a ieșit urât din scenă ca arbitru internaţional. Românul de 43 de ani era la ultimul meci din cariera externă pentru că din 2021 nu mai făcea parte dintre arbitrii români de pe lista FIFA.
Meciul s-a reluat de la scorul de 0-0 cu o nouă brigadă de arbitri. Cea românească a fost înlocuită de doi olandezi și doi polonezi. La centru a fost olandezul de 37 de ani, Danny Makkelie. El a arătat de 6 ori la centru, PSG reușind să se impună cu 5-1. Neymar a reușit un hat-trick, iar Mbappe a marcat de două ori. Golul de onoare al turcilor a fost înscris de Mehmet Topal, la scorul de 4-0. La oaspeți, moldoveanul Alexandru Epureanu nu a jucat, el fiind accidentat.
PSG s-a calificat în optimele Ligii Campionilor de pe primul loc. Din grupa H merge mai departe și RB Leipzig, care a eliminat-o pe Manchester United.
Astăzi, de la ora 22:00 sunt programate ultimele 6 meciuri din faza grupelor. Postul Prime va transmite partida dintre Real Madrid și Borussia Monchengladbach.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova