CHIȘINĂU, 9 dec - Sputnik. Guvernului a aprobat Regulamentul privind autorizarea zborurilor și utilizarea spațiului aerian național de către aeronavele civile și de stat.
”Procedura de autorizare a fost instituită ținându-se cont de aplicarea unui tratament nediscriminatoriu între operatorii aerieni naționali sau internaționali în ceea ce privește procedura de autorizare a zborurilor în spațiul aerian național”, precizează Guvernul printr-un comunicat.
Potrivit notei informative, la elaborarea documentului s-a ținut cont de procedurile similare aplicate în alte state europene, simplificarea regulilor de acces în spațiul aerian național astfel încât acestea să fie accesibile tuturor utilizatorilor şi ușor de respectat, cu consecințe pozitive asupra siguranței zborului. La fel, au fost luate în considerare și aspecte ce țin de securizarea spațiului aerian național.
Conform procedurii stabilite, orice zbor în spațiul aerian național se consideră autorizat dacă pentru aceasta a fost depus un plan de zbor la o unitate de trafic aerian autorizată, adică la Î.S.”MoldATSA”.
În Regulament este specificată modalitatea de autorizare a zborurilor comerciale regulate și neregulate și respectiv eliberarea autorizațiilor pentru zboruri regulate și neregulate pentru operatorii aerieni naționali sau internaționali, corespunzător practicii internaționale, fiind inspirat din statele europene.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova