Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Deputații se reunesc în ședință: Proiecte importante pe ordinea de zi

Parlamentul se reunește în această dimineață în ședință plenară pentru a examina mai multe proiecte de legi și hotărâri.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 dec - Sputnik. Deputații urmează să examineze astăzi proiectul legii bugetului de stat pentru 2021, precum și politica fiscală și vamală pentru anul viitor.

Politica bugetar-fiscală și vamală a fost aprobată de Guvern

Tot astăzi vor fi examinate inițiativele cu privire la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor medicale. Luni toate aceste proiecte au fost aprobate de Guvern. 

Proiectul legii bugetului de stat pentru 2021 prevede venituri de 41,4 miliarde de lei, cheltuieli de 55,3 miliarde de lei și un deficit de 14,9 miliarde de lei, ceea ce va constitui aproximativ 6% din Produsul Intern Brut. 

Ministrul Finanțelor a precizat că deficitul bugetar va fi finanțat în mare parte din surse externe - din împrumuturi de la Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și de la Banca Mondială. De asemenea, pentru a acoperi deficitul, statul se va împrumuta și de la băncile din țară, după ce va emite valori mobiliare de stat. O altă sursă a deficitului, susțin autoritățile, ar fi „mijloacele recuperate în urma fraudei bancare”. Deficitul va fi acoperit și în urma privatizării bunurilor aflate în proprietatea statului.

Proiectul politicii fiscale și vamale prevede schimbări importante precum plafonarea taxelor locale, impozitarea coletelor sau anularea prohibițiilor în cazul mașinilor importate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova