Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Legea SIS: Maia Sandu o va contesta la Curtea Constituțională

În Parlament a ajuns o inițiativă care urmărește scoaterea SIS-ului din subordinea președintelui țării, iar Maia Sandu spune că va contesta inițiativa la Curtea Constituțională, dacă va fi votată.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 dec- Sputnik. Maia Sandu a declarat într-un briefing de presă că în Parlament a fost înregistrată o inițiativă prin care se urmărește scoaterea SIS-ului din subordinea președintelui țării. În acest mod, spune ea, vor fi reduse atribuțiile șefului statului.

Lavrov, reacție la îndemnul lui Sandu de retragere a trupelor din Transnistria
Sandu a anunțat că, în cazul în care proiectul va fi votat în Legislativ, îl va contesta decizia la Curtea Constituțională. 

”Ei încearcă să anuleze votul popular din 15 noiembrie. Proiectul cu care a venit azi în Parlament PSRM și ȘOR, prin care SIS este scos din subordinea președintelui, este o idee pusă la cale de persoana care a pierdut alegerile. Se încearcă păstrarea în captivitate a unei instituții esențiale pentru securitatea statului, iar pe de altă parte se anulează rezultatul votului dat  de popor în data de 15 noiembrie. Ei vor să blocheze realizarea mandatului președintelui ales și să reducă atribuțiile președintelui. Vom apăra vocea poporului, vom contesta abuzul la Curtea Constituțională și vom cere sprijinul poporului. Am discutat și cu alți lideri subiectul și am stabilit că trebuie împreună vom opri atacurile”, a declarat Maia Sandu. 

Maia Sandu a anunțat că mâine va organiza un protest în fața Parlamentului. 

Inițiativa de reîntoarcere a Serviciului de Informații și Securitate în subordinea Parlamentului aparține socialiștilor. Se întâmplă după ce în 2019 instituția a fost trecută în subordinea președintelui țării.

Potrivit proiectului, activitatea SIS va trece sub control legislativ, iar directorul va fi numit în funcție de Parlament, pe un termen de cinci ani. Raportul proiectului pentru două lecturi a fost aprobat astăzi în Comisia juridică cu cinci voturi. Astfel, cel mai probabil mâine subiectul va fi discutat în plenul Parlamentului. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova