CHIȘINĂU, 1 dec – Sputnik. La un an de la învestirea sa în funcția de procuror general, Alexandr Stoianoglo a prezentat raportul de activitate. Stoianoglo a declarat că prioritatea numărul unu a fost delimitarea Procuraturii de politică, iar acum, după un an, instituția este cu adevărat independentă. Mai mult, acesta susține că de la independență încoace, cu mici excepții, Procuratura niciodată nu a fost o instituție independentă.
„La început de mandat am anunțat că Procuratura nu se va implica în politică. Pot să declar că PG a devenit o structură cu adevărat independentă. În decursul acestui an, la luarea deciziilor instituția nu a privit nici spre Președinție, nici spre Guvern și nici spre Parlament. Fără îndoială, că anume o atare abordare poate asigura supremația legii, respectă principiul constituțional al separării puterii în stat și garantează respectarea drepturilor și intereselor cetățenilor”, a declarat Procurorul General.
Ce ține de dosarele la comandă, Stoianoglo spune că ani la rând, Procuratura a fost un instrument care la ordin pornea, pe bandă rulantă, dosare împotriva politicienilor incomozi, activiștilor civici, jurnaliștilor, avocaților, oamenilor de afaceri, primarilor, etc.
„Astăzi, vreau să vă asigur că am pus punct acestor lucruri și tare sper ca acele vremuri nu se vor repeta. În calitatea mea de Procuror General, vă garantez că, pe durata mandatului meu nu a fost pornit niciun dosar la comandă și nicio persoană, nici un grup de interese nu a fost în stare să influențeze luarea vreunei decizii în Procuratură”, a mai spus Stoianoglo.
Acesta afirmă că pe perioada mandatului său nici o persoană nu i s-a adresat pentru a interveni favorabil pe vreun dosar. Procurorul General menționează că și perioada când erau blocate afacerile și persecutat business-ul a rămas în trecut. Acesta susține că timp de un an, de când a venit la șefia instituției, nu a fost arestat nici un om de afaceri, numărul perchezițiilor și altor măsuri speciale de investigație s-a redus de zeci de ori și niciunui agent economic nu i-a fost sistată activitatea.
La capitolul corupție, Stoianoglo a recunoscut că mai este de lucru.
„Calific ca fiind critice rezultatele anticorupție și suntem conștienți că mai avem de lucru. Totuși, cred că nivelul corupției din rândurile procurorilor a scăzut simțitor”, a precizat șeful Procuraturii.
Un capitol aparte în activitatea de un an este și dosarul privind „furtul miliardului”. Stoianoglo spune că aceasta a fost principala provocare pentru Procuratură și întregul sistem de drept. Mai mult, a prezentat câteva rezultate concrete din cadrul acestei investigații;
- la începutul cercetărilor pe acest dosar, investigațiile, în mod intenționat, au fost deturnate pe o pistă greșită, acestea fiind formale și mimate, atent ca nu cumva să deranjeze interesele adevăraților arhitecți și beneficiari ai fraudei. Spre marele nostru regret, toate aceste acțiuni erau puse în aplicare de către foștii noștri colegi – procurori, care au fost înlăturați încă acum un an. Au fost falsificate episoade întregi și zeci de persoane au fost ilegal trase la răspundere, unele dintre ele fiind deja condamnate, ispășindu-și pedepsele.
- în urma cercetărilor am stabilit că principalul coordonator și beneficiar al „furtului miliardului” este cetățeanul Plahotniuc, căruia i-a fost înaintată învinuirea pe mai multe capete de acuzare, fiind arestat în lipsă și anunțat în căutare. Au fost întreprinse toate măsurile, inclusiv și pentru sechestrarea averilor acestuia din țară și de peste hotare.
- a fost finalizată ancheta privind implicarea în schema bancară a unei bănci comerciale și a foștilor ei conducători. Până în prezent, această instituție bancară nu a figurat în investigațiile pe acest caz, și asta chiar dacă anume implicarea acestei bănci a condus, în cele din urmă, la furtul a peste 2 miliarde de lei.
- este în curs de investigare implicarea tuturor băncilor care au fost atrase în acest circuit ilegal, inclusiv unele din străinătate, urmând a fi dată o apreciere juridică și acțiunilor factorilor de decizie ai acestora, inclusiv a cetățeanului Șor, care până nu demult a fost ”scutit” de vizorul procurorilor.
- a fost pus sub învinuire întreg corpul de conducere al Băncii Naționale. Potrivit anchetei, BNM a avut un rol-cheie în realizarea ”furtului miliardului”, asigurând consilierea juridică a întregului proces.
- sunt sub anchetă companiile și persoanele, care în intervalul anilor 2009 – 2011, au scos, prin înșelăciune, din BEM, zeci de milioane de dolari americani.
- sunt investigate și episoadele vizând redistribuirea mijloacelor financiare, eliberate de către Banca Națională și transferate pe conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc și Șor.
Stoianoglo a declarat că 2021 va fi determinant și va fi prezentat deznodământul întregii scheme în acest dosar. Alexandr Stoianoglo a fost numit în funcția de Procuror General pe 29 noiembrie 2019, după ce a participat la concursul pentru ocuparea funcției la care s-au înscris 16 candidați.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova