CHIȘINĂU 30 nov - Sputnik. Infracțiunile economice, de corupție și crimele comise în dauna sistemului bancar al țării vor fi examinate de două complete de judecători specializați. Aceste complete sunt constituite la nivelul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Potrivit unei hotărâri emise de președintele Judecătoriei Chișinău, din componența celor două complete vor face parte șase judecători, iar executarea dispoziției a început din 27 noiembrie. Documentul mai prevede că examinarea dosarelor ce a început în cadrul unui complet de judecători format anterior emiterii dispoziției va continua să fie examinată în aceeași componență.
Potrivit dispoziției, din primul complet de judecători va face parte Ion Morozan, care este președintele completului de judecători, Tatiana Bivol și Angela Vasilenco. Cel de-al doilea complet este alcătuit din Ana Cucerescu, care este președintele completului, Eugen Beșelea și Petru Paun.
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a venit cu această inițiativă acum două luni și a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, care au dat curs acestei propuneri. Stoianoglo a explicat necesitatea implementării acestui proiect prin faptul că procedura de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare trebuie accelerată.
„Societatea deja de mult timp așteaptă rezultate pe acest caz. S-a întârziat nepermis de mult în aflarea adevărului și trebuie să intervenim ca lucrurile să se miște, iar cei vinovați sa-și primească pedepsele”, a menționat Alexandr Stoianoglo.
Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menționează că este foarte important ca dosarele „furtului miliardului”, odată ajunse în judecată, să fie examinate competent și într-un ritm accelerat de către complete de judecători specializați.
În opinia procurorului general, acest lucru este actual mai ales acum, când Procuratura Anticorupție și PCCOCS au în gestiune, inclusiv în faze avansate de finalizare, mai multe cauze penale de corupție și conexe fenomenului, care sunt parte integrantă a dosarului penal, generic numit ”furtul miliardului”.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova