CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. În satul Ermoclia, din raionul Ștefan-Vodă, a fost inaugurat memorialul consacrat soldaților sovietici care au căzut în luptele pentru eliberarea Moldovei în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.
Monumentul a fost restaurat și reparat capital cu sprijinul Ambasadei Rusiei în Moldova și a autorităților locale.
La deschiderea memorialului renovat au participat ambasadorul rus în Moldova, Oleg Vasnețov, membrul Consiliului Federației Serghei Muratov, deputatul Dumei de Stat Andrei Kuzmin, reprezentanți ai autorităților locale din satul Ermoklia, ai organizației obștești „Vece/ Вече”, activiști ai societății civile și organizațiilor de tineret.
Printre eroii ale căror nume sunt imortalizate la memorial și care au murit în 1944 în bătăliile de pe teritoriul Moldovei se numără trei eroi ai Uniunii Sovietice - Aleksandr Gusev, Kuzma Gurenko și Ilia Maslov.
Anterior, în satul Petrești, raionul Ungheni, a fost inaugurat un monument la mormântul frățesc al soldaților sovietici care și-au pierdut viața în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, restaurat de asemenea pe banii Ambasadei Rusiei în Moldova, precum și a autorităților locale. Și complexele memoriale din satele Grăseni, Chirileni și Sculeni, din același raion, au fost restaurate.
În anul în care este marcată cea de-a 75-a aniversare a Marii Victorii în Marele Război pentru Apărarea Patriei, cu sprijinul Ministerului Rus de Externe, al regiunilor rusești, organizațiilor obștești și fundațiilor, sunt restaurate 16 memorialuri de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova