CHIȘINĂU, 21 nov - Sputnik. Alte 1306 cazuri noi de infectare au fost înregistrate astăzi în Republica Moldova. Informația a fost prezentată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale printr-un comunicat de presă. De asemenea, încă 19 persoane au pierdut lupta cu noul tip de coronavirus. Din numărul total de cazuri confirmate în această zi, patru cazuri sunt de import, din Ucraina, Germania, Franța, Danemarca și Italia.
Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei din luna martie a ajuns la 96 689 de cazuri. Un număr mare de lucrători confirmați pozitiv a fost raportat și astăzi. Este vorba de 34 de medici, 57 de asistenți medicali și 13 persoane care reprezintă personalul auxiliar. Potrivit informațiilor prezentate de MSMPS, 240 de pacienți sunt în stare extrem de gravă. Dintre aceștia, 46 sunt conectați la aparate de respirație asistată.
Cifra deceselor provocate de COVID-19 este mare și astăzi. 19 persoane cu vârste între 56 și 85 de ani au pierdut lupta cu noul tip de coronavirus. Până acum, 2130 de oameni au murit din cauza complicațiilor provocate de acest virus. Se menține mare și numărul persoanelor tratate și externate. Alte 1232 persoane au fost vindecate în ultimele 24 de ore. În total, 78 112 de persoane au fost tratate de COVID-19. De precizat, de ieri în Chișinău masca a devenit obligatorie nu doar în spațiile închise, dar și în afara lor.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova