Sport

Video: Victor Sterpu a devenit triplu campion european la judo!

Victor Sterpu continuă să obțină rezultate foarte bune. Anul trecut, judocanul moldovean a devenit campion european U20. Pe 9 noiembrie, Victor a câștigat aurul la Europenele U23, iar astăzi el a cucerit medalia de aur și la Campionatul European printre seniori!
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 nov – Sputnik. La Praga, sportivul de 21 de ani a obținut 5 victorii în limitele categoriei de greutate 73 kg. Mai întâi, el a trecut de belgianul Jeroen Casse, germanul Igor Wandtke, austriacul Lukas Reiter și elvețianul Nils Stump. În finală, Sterpu a dispus de georgianul Lasha Shavdatuashvili, campion olimpic în 2012 și medaliat cu bronz la JO din 2016. Victor a repurtat victorie prin ippon.

Finala poate fi urmărită în următorul video, la minutul 33:40.

Victor Sterpu va urca în clasamentul mondial și are șanse din ce în ce mai mari de a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Înainte de Europenele de la Praga, el se afla pe locul 26.

Anterior, Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de la Praga. El a evoluat în categoria de greutate 66 kg. În meciul pentru medalia de bronz, Denis a dispus de georgianul Vazha Margvelashvili.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova