Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Plahotniuc a plecat și din Turcia - unde se află acum fostul lider PDM

La cererea Procuraturii Republicii Moldova din 29 septembrie 2020 de extrădare a fostului lider PDM, autoritățile competente ale Turciei au comunicat că respectivul nu se mai află pe teritoriul lor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 16 nov - Sputnik. Procuratura Generală Republicii Moldova a anunțat printr-un comunicat de presă că a primit răspuns oficial din partea autorităților turce.

"La cererea Procuraturii Republicii Moldova din 29 septembrie 2020 de extrădare a fostului lider PDM, autoritățile competente ale Turciei au comunicat că respectivul nu se mai află pe teritoriul lor", a informat procuratura.

Cine câștigă în raionul de baștină al lui Plahotniuc
Printr-un răspuns oficial, expediat prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, partea turcă ne-a informat că cetățeanul Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Turcia la data de 4 octombrie 2020.

Procuratura Generală Republicii Moldova amintește că cetățeanul Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea și conducerea unei organizații criminale”, ”escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

 Procuratura Generală nu precizează dacă deține sau nu informații cu privire la locul în care se află acum Vladimir Plahotniuc.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova