CHIȘINĂU, 11 nov – Sputnik. Portarul Stanislav Namașco a fost eroul primei reprize. Goalkeeperul, care acum două zile a împlinit 34 de ani, a avut două intervenții miraculoase, în urma șuturilor expediate din interiorul careului de Alexei Miranchuk și Fedor Chalov. Namașco a fost încercat și de la distanța de Daniil Fomin. Moldova a replicat doar prin lovitura de cap a lui Ion Nicolaescu.
În partea a doua, tot rușii au fost mai periculoși. Iuri Jirkov și Alexandr Sobolev au tras milimetric pe lângă poartă, iar Alexei Miranchuk a nimerit bara din lovitură liberă. În minutul 89, Rusia a creat pericol la poarta lui Namașco în urma unui corner.
”Am jucat contra unei echipe puternice, pe care o consider una dintre cele mai bune din lume la ora actuală. Mă bucur că am învățat lecția din luna octombrie și am jucat exemplar în apărare. Cred că am meritat acest egal. Trebuie să fim uniți și în următoarele două meciuri cu Grecia și Kosovo”, a declarat selecționerul Moldovei, Engin Firat.
Rusia era favorită în acest meci, având o cotă de 1.24 la victorie, în timp ce Moldova - 13.25. A fost al 4-lea duel dintre Moldova și Rusia. În precedentele trei, Rusia s-a impus de două ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate.
Moldova nu a mai obținut o victorie de aproape un an și jumătate. Ultima dată ”tricolorii” au învins Andorra, cu 1-0, prin golul marcat de fundașul central Igor Armaș. La rândul său, Rusia s-a aflat la al 4-lea meci consecutiv fără victorie, după înfrângerea cu Suedia și remizele cu Turcia și Ungaria.
Pentru echipa antrenată de Engin Firat urmează două meciuri din cadrul Ligii Națiunilor. Pe 15 noiembrie ”tricolorii” vor găzdui Grecia, iar pe 18 noiembrie vom juca în deplasare cu Kosovo.
Moldova - Rusia 0-0
Moldova: Namașco, Jardan, Epureanu (c), Armaș, Plătica (Dros 90), Cebotaru (Spătaru 83), Ioniță, Rață, Caimacov (Cociuc 64), Reabciuk, Nicolaescu (Damașcan 64)
Rezerve: Calancea, Koșelev, Bolohan, Posmac, Belousov, Bogdan, Dumbravanu, Boiciuc
Antrenor: Engin Firat
Rusia: Guilherme, Jirkov (Kudreașov 70), Djikia (c), Diveev, Karavaev, Al.Miranchuk (An.Miranchuk), Fomin, Kuzeaev (Obleakov 51), Cerîșev (Mostovoi 66), Chalov, Ionov (Kuceaev 46)
Rezerve: Safonov, Djanaev, Jivogleadov, Semenov, Ozdoev, Evgheniev
Antrenor: Stanislav Cercesov
Arbitru: Radu Petrescu (România)
Avertizați: Rață 37 - Djikia 60
12 noiembrie. Chișinău. Fără spectatori.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova