Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Un arsenal de muniții, găsit pe un teren agricol

Lângă satul Plop-Ştiubei, raionul Căuşeni, au fost găsite 110 bombe, mine antitanc și grenade de mână din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Geniștii au neutralizat arsenalul de muniții ce a stat în pământ timp de 70 de ani.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 nov - Sputnik. Obiectele explozive au fost descoperite duminică pe un câmp, în urma executării unor lucrări agricole. Potrivit ofițerului de presă al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, geniștii au fost alertați de către proprietarul terenului.

Geniștii au lichidat un arsenal de muniții într-o pădure din raionul Ialoveni: Video

La fața locului s-au deplasat imediat specialiștii pentru a examina munițiile și a decide ce să facă cu ele. În urma cercetărilor efectuate, geniștii au depistat bombe de calibrul 82 mm, mine și grenade, toate de fabricație germană.

Geniştii din Batalionul „Codru” au dezamorsat pe loc munițiile, deoarece  arsenalul avea un grad sporit de uzură și prezenta un pericol pentru transportare. În acest sens, Ministerul Apărării atenționează oamenii să fie mai precauți atunci când găsesc obiecte explozive și să sune imediat specialiștii, fără a atinge munițiile.

Un arsenal de muniții, găsit pe un teren agricol

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova