CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Anatol Usatîi a devenit pentru prima dată ministru al Economiei și Infrastructurii pe 14 noiembrie 2019, în ziua în care a fost învestit Cabinetul Chicu.
A plecat însă din această funcție pe 16 martie 2020, după ce a fost semnat acordul de coaliție între PSRM și PDM și astfel au fost înlocuiți cinci miniștri din Guvern cu reprezentanți democrați. În locul lui Usatîi a venit atunci Igor Șarov. Acum, Usatâi l-a înlocuit pe Șarov.
Anatol Usatîi are 43 de ani și a absolvit Facultatea de Economie a Universității Libere Internaţionale din Moldova, în 1998.
Înainte de a deveni viceministru al Transporturilor, a activat timp de cinci ani în cadrul Fondului ”Provocările Mileniului”, iar din 2006 până în 2010 a fost șef al Direcției Investiții din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor.
În perioada 2003-2006 a fost director-adjunct al Unității de implementare a proiectului "Druminvest".
Din 2000 până în 2003 a fost șef al Direcției Economie din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, iar din 1998 până în 2003 a activat în calitate de expert la Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor.
Anatol Usatîi este căsătorit și are doi copii.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova