Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Scrutinul nu a început, dar abateri s-au înregistrat: Ce spune IGP

Peste 6 mii de polițiști vor asigura buna desfășurare a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. În acest context, Inspectoratul General al Poliție a îndemnat participanții la vot să respecte legea, în caz contrar vor fi trași la răspundere.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 oct - Sputnik. Duminică, la scrutinul prezidențial, vor fi deschise 2139 de secții de votare în toată țara, iar Inspectoratul General al Poliției va implica peste 6 mii de angajați care vor monitoriza întreg procesul electoral, de la deschiderea secțiilor de votare până la predarea listelor la CEC. 

Iată ce ne așteaptă după alegeri, indiferent de rezultatul votării
Oamenii legii susține că deja au înregistrat câteva încălcări și urmează să se pronunțe în aceste cazuri. 

"La momentul actual, poliția examinează prin prisma bănuielilor 5 cazuri care vizează bănuiala rezonabilă de falsificare a semnăturilor pe listele de intenție a persoanelor cu drept de vot care urmau să participe în Federația Rusă, volum mare de lucru, acum se desfășoară acțiuni de constatare. Mai avem un caz privind bănuiala rezonabilă că un grup de persoane vor încerca să determine alegătorii să exercite dreptul la vot în favoarea unui anumit candidat. Un alt caz pe care îl avem în gestiune vizează un membru al unei secții de votare care și-ar fi înaintat cerere de a se retragere din această calitate, însă a declarat că nu a depus astfel de cerere și semnătura nu-i aparține. Totodată, avem două cazuri de bănuieli de corupere a alegătorilor", a precizat Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Astfel, polițiștii vor fi cu ochii în patru în ziua scrutinului electoral. 

"Polițiștii vor monitoriza ca procesul electoral să decurgă fără abateri, vor restricționa accesul persoanelor străine când se vor număra voturile, vor asigura transportarea în siguranță a cutiei sigilate, vor asigura paza sediilor judecătoriilor unde se vor păstra buletinele de vot până la validarea alegerilor, vor fi create rezerve operative care vor interveni la întrunirile spontane ori alte evenimente care pot periclita buna desfășurare a scrutinului electoral", a declarat Sergiu Paiu, șef al Inspectoratului General al Poliției. 

Conducerea IGP anunță că polițiștii vor fi atenți inclusiv ca alegătorii să respecte măsurile împotriva infecției COVID-19. 

Vom intra în carantină după alegeri? Răspunsul lui Dodon
"Îndemnăm participanții la vot să respecte distanța socială de 1 metru în incinta secțiilor de votare, să poarte măști de protecție și mănuși, să nu se prezinte cu semne de febră sau alte simptome de boală" a menționat Sergiu Paiu, șef al Inspectoratului General al Poliției. 

Totodată, oamenii legii vor monitoriza cu strictețe șoferii în ziua scrutinului prezidențial. Ei vor avea grijă să nu admită ca unii conducători auto să transporte organizat alegători la secțiile de votare.

"Vom monitoriza la nivel național și în zonele de risc împreună cu ANTA, în special la punctele unde s-a anunțat că ar putea fi curse organizate. Angajații poliției și inspectorii ANTA se vor focusa pe toți șoferii. Recomandăm persoanelor să se retragă de la acțiuni ilegale și să nu presteze astfel de servicii, consecințele acestor acțiuni vor fi pedepsite conform Codului Penal", a declarat Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției. 

Potrivit hotărârii Comisiei Electorale Centrale, în data de 1 noiembrie, în ziua alegerilor prezidențiale, se va permite deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de 8 persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate. 

Dodon, după incidentul cu Usatîi: Am reușit să vorbim cu cetățenii
Responsabilul de domeniul informare și comunicare cu mass-media din cadrul ANTA, Dmitri Prohnițchi, a precizat recent pentru Sputnik Moldova că persoanele juridice care vor încălca legea vor primi amenzi între 10 500 de lei și 12 000 de lei, iar persoanele fizice riscă între 10 mii și 12 500 de lei amendă.  În ambele cazuri, inspectorii pot aplica patru puncte de penalizare și au dreptul să retragă plăcuțele de înmatriculare. 

Începând cu data de 2 octombrie, poliția a asigurat buna desfășurare a peste 1 000 de întruniri electorale, la care au participat peste 43 000 de persoane, fiind antrenați peste 1 200 de polițiști.

Astfel, oamenii legii au constatat mai multe abateri: peste 50 de cazuri de plasare a afișelor electorale în alte locuri decât cele stabilite de lege, 24 de cazuri de încălcare a măsurilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19, trei cazuri de deteriorare a panourilor și a afișajului electoral, 19 cazuri de încălcare a bunei desfășurări a activităților publice, precum huliganism neînsemnat, injurie sau calomnie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova