Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Dodon, despre atitudinea față de cultele religioase - Video

Președintele Igor Dodon a subliniat că este foarte important ca reprezentanții tuturor cultelor religioase să apere valorile tradiționale în societate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 oct - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit în cadrul unui nou episod al emisiunii sale de comunicare cu presa și cetățenii despre atitudinea pe care o are față cultele religioase care sunt în țara noastră. Dodon a precizat că drepturile tuturor cultelor înregistrate în Moldova sunt garantate de Constituție și că el este președintele tuturor.

”Potrivit Constituției, toți cetățenii Republicii Moldova sunt liberi să-și aleagă acea religie pe care o împărtășesc. Cunoașteți probabil poziția mea, eu sunt creștin ortodox și în Moldova peste 90% sunt creștini ortodocși, dar există 5-6% care împărtășesc alte religii, alte culte. Constituția le permite acest lucru. Fiecare cetățean al Moldoveni are acest dreptul să fie ortodox, sau penticostal, sau baptist, etc. Este alegerea individuală a fiecăruia. Ca cetățean, eu sprijin ortodoxia, dar ca președinte eu sunt președinte al tuturor cetățenilor, iată de ce eu consider că nu trebuie să existe vreo problemă în această privință pentru alte culte”, a precizat Dodon.

De asemenea, președintele a subliniat că este foarte important ca și reprezentanții altor culte religioase să apere valorile tradiționale în societate.

Putin: Trebuie să ne păstrăm identitatea, unitatea și solidaritatea

”Consider că este foarte important ca majoritatea celorlalte religii, a celorlalte culte, să apere aceleași valori. Eu cunosc că în afară de ortodocși și celelalte culte pledează pentru valorile tradiționale. Este foarte important ca noi, împreună, să milităm pentru aceleași valori tradiționale, pentru familia tradițională, împotriva unor valori care nouă ne sunt străine, împotriva acestor marșuri ale minorităților sexuale în țara noastră. Constituția ne garantează tuturor dreptul de a alege și ca președinte sunt și președinte al ortodocșilor și al altor culte religioase. Dar ca cetățean sunt ortodox și familia mea este una creștin-ortodoxă și ne străduim să sprijinim biserica noastră”, a declarat Dodon.

Potrivit datelor oficiale ale Biroului Național de Statistică, din numărul total al populaţiei care și-au declarat religia, 96,8% se consider ortodocși. Din rândul persoanelor de altă religie, urmează a fi menţionaţi: baptiștii (creștinii evanghelici baptiști) reprezintă 1,0% din total, martorii lui Iehova, cu o pondere de 0,7%, penticostalii - 0,4%, adventiştii de ziua a şaptea - 0,3% din total şi catolicii, care reprezintă 0,1%. De altă confesiune decât cele menționate mai sus s-au declarat 0,5%. Ponderea persoanelor care s-au declarat atei şi fără religie (agnostici) a fost de 0,2%. Apartenența religioasă nu a fost declarată de către 193 mii persoane, reprezentând 6,9% din populaţia ţării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova