CHIȘINĂU, 27 oct - Sputnik. Satele moldovenești devin tot mai pustii fiindcă oamenii îmbătrânesc și puțini tineri se încumetă să locuiască la țară. Totuși, la începutul pandemiei de COVID-19, am văzut că anume acolo mulți oameni și-au găsit refugiul, inclusiv unii dintre cei stabiliți de ani buni în oraș. Dacă muncesc la calculator, atunci oamenii pot să locuiască și în sate, la sute de kilometri depărtare de Capitală, acolo unde liniștea, aerul proaspăt și ciripitul păsărilor fac ziua mai frumoasă oricui. Directorul Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, consideră că această situație este o oportunitate pentru a desfășura o campanie de renaștere a satelor moldovenești.
În cadrul unui interviu exclusiv pentru Sputnik Moldova, Ion Ștefăniță a oferit mai multe detalii despre acest proiect, dar și a prezentat întreg tabloul cultural-arhitectural al țării.
- Domnule Ștefăniță, ce presupune de fapt proiectul "Renaștem satele Moldovei" și cum anume sperați să motivați moldovenii să se întoarcă în sate?
- Am început să fac o inventariere a localităților încă din 2010 și am vizitat peste 1200 de sate. Astfel, am constatat că localitățile nu mai sunt acelea pe care le-am văzut eu în copilărie, populate, cu gospodari, cu țărani care mișunau ca furnicile. Hemoragia socială a depopulat satele. Avem un patrimoniu cultural nevalorificat. Este vorba despre aceste case tradiționale care merită să fie valorificate și restaurate. Am decis să dau eu un exemplu în acest sens și la sfârșitul anului 2019 am achiziționat o casă țărănească la Molovata, în care, timp de 20 de ani, nu a locuit nimeni. Din această locuință planificăm să facem "Muzeul țăranului".
- Ce lucrări de restaurare ați reușit să faceți și cât de greu a fost?
- Am început să valorific această gospodărie inițial printr-o curățenie generală. Apoi, am continuat reabilitările. În cămară s-a dat cu var, în casa mare unde era probleme de umeditate s-a dat rezistență peretelui din spate, s-a văruit. S-a muruit apoi cu var și nisip. S-a adaptat un bloc sanitar. Am păstrat în tocmai autenticitatea, uși vechi și ferestre. S-a amenajat curtea, iar în final s-a amenajat casa mare, tinda și cămara. Expoziția a fost completată cu ajutorul unei campanii pe care am demarat-o, cu genericul "Intră în istorie dăruind muzeului un obiect" și unii localnici, nu doar din Molovata, au intervenit cu donații, covoare, instrumente, veselă. Și încă un aspect important - tot ce se face se face la clacă, exact ca pe timpuri și acest proiect transmite mesajul pentru o clacă națională.
- Știm că aveți o inițiativă să faceți un traseu turistic care să cuprindă cinci sate, inclusiv și Molovata. La ce etapă sunteți cu acest proiect?
- Acest proiect este împărțit în trei module. Acum suntem la modulul 1 cu acest muzeu al țăranului. Atunci când vom găsi susținere financiară acestui proiect, evident că aplic la diferite fonduri și încerc în toate părțile, mai vrem să salvăm alte 6 case țărănești. Ulterior, să fie creat un traseu turistic local al satelor de pe Nistru. Și Molovata Veche, și Oxentea, și Holercani, și la Marcăuți - peste tot există un patrimoniu care merită să fie valorificat și inclus într-un traseu turistic național și, de ce nu?, internațional. Dumnezeu ne-a dat tot ce putea să-i dea unui popor, terenuri fertile și o climă favorabilă.
- Credeți că peste ani casele vechi de la țară vor valora mai mult decât în prezent? Merită ca oamenii să investească în astfel de imobile?
- Când eram la practica arheologică în anul 2000, în satul Butuceni din rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, casele costau 250 de dolari. După ce zona a fost pusă în valoare ca destinație turistică, s-au dezvoltat agropensiunile, iar acum o locuință ridică un preț de minim 60 de mii de euro. Iată ce înseamnă valoarea turismului. Nu este exclus că după ce va fi dezvoltat acest traseu turistic al satelor de pe Nistru prețurile la case se va majora. Prețurile acum sunt accesibile, chiar și la terenuri. De exemplu, un rând de viță de vie costă 100 de euro, iar un ar de teren 1500 de lei.
- Știm că și dumneavoastră sunteți unul dintre moldovenii care în pandemie a muncit online fiind la țară. Ce proiecte ar mai trebui de implementat în sate ca oamenii să vrea să locuiască la țară?
- Cât timp m-am aflat la țară am fost în comunicare cu natura, cu acest mediu care cu adevărat te restartează și te motivează să realizezi cât mai multe. Desigur că dacă specialiști din diverse domenii ar reveni la sate, fiți siguri că poate exista o dezvoltare durabilă a localităților. Este important ca politica statului să fie îndreptată spre îmbunătățirea condițiilor de viață, vorbim de gazificare, alimentare cu apă, sisteme de canalizare și o infrastructură modernă. Pandemia i-a făcut pe mulți să analizeze atent. Sunt posibilități de a munci și la sate, inclusiv prin afacerile inteligente în agricultură. Am întâlnit mulți moldoveni plecați peste hotare care mi-au mărturisit că le este dor de casă și s-ar întoarce, doar să fie stabilitate.
- Ce se întâmplă cu monumentele protejate din raioanele țării? Dacă ați putea să ne spuneți unde e nevoie urgent de intervenit pentru a fi salvate și ce șanse au să devină puncte de atracție turistică?
- În cadrul verificărilor am constat că avem un tablou trist - un traseu al conacurilor abandonate. 80 la sută dintre ele necesită proiecte investiționale. Dacă mergem la nord vom vedea conacul Rosetti-Roznovanu din Lipcani, raionul Briceni, care este un conac ruinat. Dacă veniți de la Ungheni puteți vizita conacul Ciolac-Malski din Bahmut, raionul Călărași, care la fel are o încărcătură istorică, dar cu regret este în degradare. Dacă veți face o excursie în Lunca Prutului, în raionul Nisporeni veți cunoaște conacul lui Gonata din Zberoaia, și aici situația este tristă. Mai avem situație similară și la est - conacul Janowski (Dragălina) din Gura Bîcului, Anenii Noi. La fel și conacul lui Nicolae Apostolopulo din Saharna, Rezina.
- Ce monumente istorice Moldova a pierdut în ultimii ani și cine se face vinovat de asta?
- În ultimii ani țara noastră a pierdut 25 de biserici din lemn. Am constat că am pierdut câte o biserică de lemn pe an. Ele în registru există, dar când am mers la fața locului, de fapt, nu mai sunt. La Petrușeni, la Hiliuți, la Cotul Morii, nu mai găsiți bisericile. Este o situație tristă, căci legea rămâne doar pe hârtie. Acest domeniu al patrimoniului nu a fost valorificat. Responsabili sunt toți, de la primăriile locale, consiliile locale, raionale, puterea centrală și chiar și cetățenii, toți trebuiau să ia măsuri și să raporteze aceste cazuri. Statul și-a luat angajamentul să acorde bani pentru valorificare, căci ele o dată la 10 ani au nevoie de proiecte de consolidare.
- Domnule Ștefăniță, nu doar în sate avem probleme, ci și în orașe, inclusiv în Capitală. Multe instituții culturale au ajuns într-o stare deplorabilă. Câte monumente ați reușit să salvați de când ocupați funcția de director al Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor?
- În Chișinău, câte un monument pe lună era demolat, a nimerit sub lama buldozerului. Se întâmpla din cauza construcțiilor ilegale, anexe, mansarde, intervenții care au afectat obiectivele protejate. După 10 ani de activitate vă spun că ritmul masiv de demolare a fost stopat. Ultima tentativă a fost în data de 27 august 2014, pe strada Petru Rareș 55. Am reușit atunci să intervenim chiar dacă era zi de odihnă. De atunci, totuși am reușit să avem mai multe obiective reabilitate, cum ar fi clădirea fostului Seminar Teologic de pe strada Kogălniceanu 66 sau pe Kogălniceanu 63, unde azi este sediul ANSA, Complexul de clădiri ale fostei clinici de hidroterapie a medicului Tumarkin, clădirea de la Registru, Muzeul Național de Istorie. Sunt mișcări spre bine, dar dacă să punem pe balanță, într-adevăr trebuie să depunem mult efort ca să avem realizări mai mari.
- Ce monumente din Chișinău credeți că necesită urgent de reabilitat?
- Unul din obiectivele istorice care se ruinează este Moara Roșie. Dacă mergem pe lângă Președenție și Parlament, sunt alte două case istorice pe care eu le-am numit Versailles de Chișinău. Sunt deosebite atât pe interior, cât și pe exterior. După 30 ani, vedem că patrimoniul cultural la noi nu este o prioritate. Ca un medic care am stabilit o diagnoză, chem autoritățile să intervenim și să salvăm aceste mărturii ale trecutului.
- Un alt aspect nevalorificat din Capitală sunt galeriile subterane. Știm că ați avut mai multe inițiative ca acestea să fie transformate în vinoteci sau măcar ușile lor să fie închise pentru ca să nu fie transformate în gunoiște. Credeți că autoritățile au posibilitate să investească în modernizarea lor sau măcar să le întocmească actele pentru ca să poată fi oferite în gestionare agenților economici?
- Am studiat galeriile subterane și pot confirma că există un patrimoniu deosebit și în acest spațiu subteran. Sunt mai multe galerii care pot fi valorificate economic, dar în acest caz împreună cu Institutul Patrimoniul-Cultural al Academiei de Științe trebuie să fie făcută nota istorică la fiecare. După această inventariere, obiectivele pot fi supuse unui parteneriat public-privat, astfel ca agenții economici să aibă misiunea de conservare și restaurare ca să poată fi valorificate în vinoteci, atelier de creație, atelier de manufactură.
- Spuneați anterior că bugetul pentru restaurarea monumentelor istorice și a întreg patrimoniului cultural din țară nu este suficient pentru a realiza obiectivele propuse. Din ce surse financiare reușiți să realizați proiectele până acum? Care este bugetul în prezent și dacă a crescut în ultimii ani?
- În 2009 bugetul era de 3 milioane de lei, acum avem 17 milioane de lei. Totuși, cele mai multe proiecte de succes au fost realizate cu suportul partenerilor străini. Este vorba despre conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Biserica Adormirii Maicii Domnului din Căușeni, Sala cu Orgă, fostul Liceu Dadiani.
- Ce părere aveți despre blocurile de locuințe care se construiesc în ultimii ani în Chișinău și care de multe ori nici nu se încadrează în planul estetic al orașului? Cu cine de fapt reprezentanții companiilor de construcții se sfătuiesc atunci când vine vorba de înălțimea pe care trebuie să o aibă clădirile și culorile acestora?
- Chișinăul a fost inițial un sat, iar treptat a devenit oraș. A avut mai multe planuri urbanistice, inițial la 5 niveluri, peste 20 de ani în 1971 a ridicat vertical orașul la nivelul 9, 12 și chiar și 16.
Mai târziu, orașul s-a extins și pe orizontal, și pe vertical. Ultimul plan a fost aprobat în 2007 și a rămas mai mult pe hârtie. Orașul după independență s-a dezvoltat prin anarhie, în corupție, ceea ce a dus la un haos în amenajarea cartierelor. Acum trebuie să fie un plan zonal pentru fiecare cartier în parte, la capitolul înălțime, funcționalitate, aspect ca agentul economic să cunoască ce se poate de construit, unde și cu ce funcționalitate într-un sector sau altul. În prezent, avem totuși un haos, avem mansarde ilegale, construcții anexe la balcon, ceea ce a știrbit din autenticitate, iar în caz de cutremur ele nu sunt stabile.
- Vedem foarte mulți locuitori ai orașului, inclusiv pe dumneavoastră și pe primarul Ion Ceban că vă deplasați prin oraș cu bicicletele. Cât de adaptat este Chișinăul pentru acest mijloc de transport?
- Pentru a fi un oraș prietenos cu bicicliștii trebuie amenajată infrastructura. Consider că este spațiu suficient pentru a proiecta pistele pentru cicliști în toate sectoarele Capitalei, deoarece urbanismul sovietic a proiectat mereu spații pietonale largi și carosabile mari, iar din contul lor se pot face pistele. Cu siguranță, și la noi cicliștii ar putea avea aceleași condiții ca cei din Copenhaga sau Olanda. Trebuie să dezvoltăm o politică ecologică, cât mai multe străzi pietonale și mai puține mașini.
- Credeți că dacă s-ar investi mai mulți bani în monumentele turistice din țară, numărul turiștilor ar putea să crească?
- Investițiile în domeniul turistic cu siguranță nu sunt în zadar. Vă pot da exemplul Franței, care în 2013 a obținut 43 de miliarde de euro din turism, adică mult mai mult decât din economia grea. Un alt exemplu este Muzeul Louvre din Paris. Un turist care vine în Franța să viziteze acest monument stă cel puțin trei zile acolo și cheltuie minim în oraș 120 de euro. Louvre este vizitat anual minim 7 milioane de turiști, doar să ne imaginăm câți bani vin doar din acest obiectiv. Vreau ca moldovenii să conștientizeze că Republica Moldova are patrimoniu bogat și dacă va fi valorificat economic, putem dezvolta un sat, un oraș, o țară.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova