Coronavirus

Când va fi impusă carantina totală în Germania

Președintele Asociației Medicale Mondiale a vorbit despre condiţiile în care ar putea fi necesară impunerea unei noi carantine totale în Germania. Acesta a mai spus că populaţia va trebui să se obişnuiască cu restricţiile în următorii ani.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 oct – Sputnik, Doina Crainic. Dacă numărul infectărilor cu coronavirus va ajunge la 20.000 pe zi, atunci ar putea fi necesară impunerea unei noi carantine totale în Germania, a declarat președintele Asociației Medicale Mondiale, Frank Ulrich Montgomery.

Covid-19: Măsuri mai dure în Germania convenite cu Merkel

Acesta a spus că, în cazul în care lanțurile de infectare nu vor mai putea fi urmărite, va trebui să fie impusă din nou închiderea vieții publice. În ceea ce priveşte situaţia de acum, carantina la nivel local trebuie introdusă acolo unde există focare, pentru a fi întrerupt lanțul de infectare, a mai spus Frank Ulrich Montgomery, potrivit ziarulromanesc.de

Legat de eficienţa unui vaccin, expertul medical a spus că va dura mai mult timp până când întreaga populaţie va fi vaccinată. „Va dura doi sau trei ani pentru ca toată populația să fie vaccinată”, pentru că „nu vor exista nici doze suficiente, nici personal suficient pentru a vaccina pe toată lumea simultan”, este de părere Montgomery.

Expertul a adăugat că oamenii nu vor mai avea vacanță de vară nici în 2021 şi vor trebui să se obişnuiască cu restricțiile pentru multă vreme. „Va trebui să trăim cu virusul și să ne ocupăm de acesta în anii următori: păstraţi distanța, spălați-vă mâinile, purtați măști”, a declarat Montgomery.

Institutul Robert Koch (RKI) a raportat vineri, 23 octombrie, 11.242 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, cu 45 mai puține decât joi, când s-a înregistrat cel mai mare număr de noi infectări în Germania de la începutul pandemiei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova