Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Încă doi deputați pleacă de la PRO MOLDOVA: Încotro?

Sfârșit de săptămână trist pentru grupul parlamentar PRO MOLDOVA. Alți doi deputați renunță la echipa condusă de Andrian Candu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 oct – Sputnik. După ce deputatul Sergiu Sârbu și-a anunțat despărțirea de PRO MOLDOVA, alți doi deputați părăsesc rândurile grupului parlamentar. Unul dintre aceștia, Grigore Repesciuc și-a anunțat intenția cu puțin timp în urmă pe pagina sa de Facebook.

„Stimați prieteni, colegi, frați de idei și planuri. Vin cu un anunț important și asumat și declar că am decis să părăsesc grupul parlamentar PRO MOLDOVA”, scrie Repesciuc.

Acesta a anunțat că nu va adera la vreo formațiune politică, dar va activa ca deputat neafiliat.

La scurt timp, și Elenora Graur și-a anunțat plecarea din grupul parlamentar constituit de Andrian Candu, tot într-o postare pe Facebook. 

”Am decis că voi reprezenta în continuare interesele cetățenilor, doar în calitate de deputat independent, neafiliat nici unui partid politic”, a precizat ea.

De precizat că deputatul Sergiu Sîrbu a anunțat că se alătură Partidului Politic Șor. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova