Papa Francisc sprijină parteneriate civile homosexuale - reacții

Papa Francisc a făcut o declarație care a bulversat Biserica Catolică. El și-a exprimat sprijinul pentru parteneriatele civile dintre persoane de același sex, deoarece, în opinia sa, toți oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală, „au dreptul să fie în familie”.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Pontificul și-a împărtășit punctul de vedere în noul documentar „Francesco” al regizorului american Evggeny Afineevski. Premiera filmului a avut loc în cadrul Festivalului de Film de la Roma, informează Sputnik Internațional.

"Homosexualii au dreptul să fie în familie. Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui exclus. Ceea ce trebuie să facem este să adoptăm o lege privind uniunile civile, astfel încât homosexualii să poată fi protejați legal”, este precizat pe pagina oficială de Facebook a Papei Francisc.

O reacție dură la declarațiile făcute de Papa Francisc a urmat din partea Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, care a scris într-un articol publicat pe LiveNews că „nu trebuie să fii teolog sau expert moral pentru a ști că aceste afirmații sunt totale heterodoxe și constituie un motiv foarte serios de scandal pentru credincioși”.

”Această înșelăciune se bazează pe sprijinul elitei globaliste, mass-media și lobby-ul LGBT, de care mulți clerici, episcopi și cardinali nu sunt străini. Mai mult, să nu uităm că la multe națiuni există legi în vigoare care pedepsesc penal pe oricine consideră sodomia condamnabilă și păcătoasă sau care nu aprobă legitimarea „căsătoriei” homosexuale - chiar dacă o fac pe baza Crezului lor. O declarație a episcopilor împotriva lui Bergoglio cu privire la o chestiune precum homosexualitatea ar putea determina autoritatea civilă la urmărirea penală a acestora, cu aprobarea Vaticanului”, consideră episcopul Viganò.
Reacție dură a Patriarhiei române cu privire la panourile care promovează homosexualitatea

Potrivit acestuia, Papa ”încearcă să-i forțeze pe unii cardinali și episcopi să se separe de comuniunea cu el, obținând ca rezultat nu propria excomunicare pentru erezie, ci declararea acelei părți a Bisericii drept schismatică și un „dușman” al Papei. Această capcană ar avea scopul - în intențiile presupuse ale lui Bergoglio și „cercului său magic” - de a-i consolida propria putere în cadrul unei biserici care ar fi „catolică” doar nominal, dar în realitate ar fi eretică și schismatică”.

Carlo Maria Viganò nu este singurul care a luat atitudine împotriva declarațiilor Papei Francisc, alături de el fiind și episcopii americani Joseph Strickland și Thomas Tobin, dar și o serie de teologi romano-catolici.

Pe de altă parte, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, consideră că Papa Francisc, exprimându-și sprijinul pentru căsătoriile civile dintre persoane de același sex, face o mișcare pozitivă, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, într-un briefing de presă.

Papa Francisc a adoptat o abordare mai tolerantă față de homosexualitate de când a ajuns cap al Bisericii Romano-Catolice în 2013.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova