Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldova riscă să se transforme într-o groapă de gunoi

Locuitorii Republicii Moldova produc anual milioane de tone de deșeuri. Grav este că o bună parte dintre ele nu sunt reciclate, ci ajung să fie depozitate pe câmpuri și poluează mediul înconjurător.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 sept - Sputnik. Peste trei milioane de metri cubi de deșeuri au fost produse în 2019 în Republica Moldova, arată datele Biroului Național de Statistică. Aproximativ două treimi din total (2,1 milioane de metri cubi de gunoi) îi revin populației, iar restul - agenților economici. 

În medie, un moldovean produce anual aproape 300 de kilograme de deșeuri menajere. Dacă ne raportăm la țările Uniunii Europene, atunci Moldova depășește doar România la acest capitol, iar în alte state situația este mult mai gravă. 

Spre exemplu, în Danemarca, țară fruntașă la acest capitol, un locuitor produce anual 814 kilograme de deșeuri.
Totuși, dacă ne raportăm la aceste cifre, ar trebui să ținem cont de faptul că UE stă mai bine la capitolul reciclare.

Deșeurile toxice - o mare problemă

În Republica Moldova este stringentă problema deșeurilor toxice. Volumul lor crește de la an la an, iar spațiile prevăzute pentru acestea devin neîncăpătoare. Periculoase sunt deșeurile electronice și electrocasnice, bateriile uzate, precum și deșeurile medicale. Ecologiștii spun că majoritatea oamenilor nu conștientizează cât de periculoase sunt și cât de mult dăunează mediului înconjurător. 

„Minimum ce putem să facem este să evităm depozitarea lor în sol, în groapele de gunoi, a e-deșeurilor și poluarea masivă a solurilor, apelor și aerului, pentru că la nivel global deșeurile electronice ar reprezenta maxim 2% din totalul deșeurilor generate, totuși ele reprezintă 70% din totalul deșeurilor toxice. (...) Ele sunt foarte nocive, foarte poluante și, din păcate, foarte multă lume nu cunoaște această informație”, a declatrat anterior în cadrul unei emisiuni la Radio Sputnik Moldova președintele Asociației pentru Valorificarea Deșeurilor Aurelia Bahnaru. 

Puțini cunosc însă că așa-numitele e-deșeuri, foarte periculoase pentru mediu, dacă sunt aruncate la groapa de gunoi, pot fi extrem de utile dacă sunt gestionate corect. Despre asta a vorbit anterior în studioul Radio Sputnik consultantul principal în cadrul direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Ion Bulmaga.

Proiectul de Management al Deșeurilor Solide: La ce etapă este acesta

„O bună parte din aceste deșeuri reprezintă un potențial economic de care noi în prezent nu ne dăm seama. Dacă se vor recicla deșeurile electronice și electrocasnice vom avea de câștigat, pentru că acestea reprezintă un mare potențial energetic. În plus, vor fi introduse în mediul înconjurător mai puține astfel de deșeuri”, a spus Ion Bulmaga.

În Moldova sunt 36 de agenți economici care colectează deșeuri, însă doar 18 dintre ei le și reciclează. Sunt prelucrate deșeuri din plastic, anvelopele uzate, hârtia și pelicula. Nu este și cazul fierului vechi, care, deși se colectează, nu este reciclat în Moldova, ci exportat peste hotarele țării. Ministerul de resort

elaborează un proiect privind gestionarea deșeurilor, în care un aspect important constituie reciclarea fierului vechi, însă deocamdată acesta nu a fost implementat. Cert este că Moldova riscă să se transforme într-o groapă de gunoi, dacă nu vor fi luate măsuri privind gestionarea corectă a deșeurilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova