CHIȘINĂU, 30 sept - Sputnik. Autoritățile din țara noastră planifică să semneze un acord cu Guvernul României privind construcția unor apeducte pentru a fi aprovizionate raioanele Ungheni, Glodeni, Fălești și Nisporeni.
”Tratatul are drept scop facilitarea cooperării între părți pentru asigurarea condițiilor adecvate pentru implementarea cu succes a proiectului de aprovizionare cu apă și canalizare. Scopul este de a dezvolta un sistem de apeduct de interconexiune cu aportul instituțiilor din România și Republica Moldova, formarea pieței de apă potabilă și a serviciilor de alimentare cu apă în cele patru raioane. Asigurarea populației cu apă de calitate și epurarea apelor uzate va permite evitarea cazurilor de poluare a solului, apelor de suprafață și va îmbunătăți condițiile de viață ale oamenilor”, a menționat Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Prim-ministru le-a mulțumit tuturor celor care au muncit la acest proiect.
”Un proiect foarte important pentru raioanele situate în Lunca Prutului. Cunoașteți că avem o situație dificilă la capitolul aprovizionare cu apă și canalizare în acea regiune. Investițiile pe care le facem noi din bugetul de stat și alte surse sunt bune, dar trebuie intensificate aceste inițiative. Sperăm că odată cu aprobarea acestui proiect ritmurile de aprovizionare cu apă vor crește”, a declarat premierul Ion Chicu.
Membrii Cabinetului de miniștri au susținut unanim această inițiativă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova