CHIȘINĂU, 30 sep – Sputnik, Ștefan Ursu. Numărul 29 mondial s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 6-2, 6-4. Fritz l-a învins pentru a doua oară pe Albot, după 6-3, 6-2 în semifinalele turneului ATP de la Los Cabos din 2019.
Astăzi, Radu Albot va concura și la dublu la Roland Garros. El va face pereche cu georgianul Nikoloz Basilashvili. Ei vor întâlni duetul Mayer-Pella.
Pe lângă partida lui Albot de la simplu, de la ora 12:45 pe un alt teren se dispută duelul americanilor Isner - Korda. Mult mai bine clasat, John Isner, locul 23 mondial, a pierdut primele două seturi cu Sebastian Korda, nr.213 ATP, cu 4-6, 4-6. În curând vor evolua și doi dintre favoriții competiției, Rafael Nadal și Dominic Thiem. Nadal îl întâlnește pe americanul McDonald, în timp ce Thiem va evolua contra unui alt american, Jack Sock.
La feminin, Serena Williams (locul 9 WTA) şi-a anunţat retragerea din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile. De accidentare a profitat Tsvetana Pironkova din Bulgaria. A fost eliminată și bielorusa Victoria Azarenka (locul 14 WTA). Ea i-a cedat în două seturi Annei Schmiedlova din Slovacia, scor 2-6, 2-6.
Într-o altă partidă, ucraineanca Elina Svitolina (locul 5 WTA) a învins-o pe Renata Zarazua din Mexic în trei seturi, scor 6-3, 0-6, 6-2. De la ora 16:40 va începe duetul românesc, Simona Halep - Irina Begu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova