Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

FOTO: In memoriam Vladimir Curbet - gest pentru fondatorul „Jocului”

Fondatorul celebrului Ansamblu de dansuri „Joc”, Vladimir Curbet, ar fi împlinit în acest an 90 de ani. Cu acest prilej, în cinstea lui a fost inaugurată astăzi o placă comemorativă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 sept - Sputnik. Fondatorul ansamblului "Joc", regretatul maestru Vladimir Curbet, ar fi împlinit 90 de ani în acest an. 

În acest context, astăzi la sediul colectivului artistic a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea lui. Tot astăzi s-a inaugurat sala mică de repetiții a ansamblului, care a fost renovată, având în vedere că tot în acest an colectivul împlinește 75 de ani de la fondare.

La eveniment a participat și președintele țării, Igor Dodon. Șeful statului a înmânat distincții unui grup de artiști din cadrul ansamblului pentru merite deosebite în dezvoltarea artei coregrafice, care contribuie la afirmarea valorilor naționale. 

”Am menționat importanța Ansamblului ”Joc” în promovarea culturii moldovenești și a imaginii Republicii Moldova peste hotare. Timp de 75 de ani de activitate, de pe toate scenele lumii "Joc”-ul a prezentat publicului arta coregrafică, tradițiile și obiceiurile moldovenești, a fost expresia vieții și caracterului poporului nostru, devenind cartea de vizită a țării”, a menționat Igor Dodon. 

Ansamblul ”Joc”, așa cum nu l-ai mai văzut: Momente inedite ”din culise” - Foto/Video
Ansamblul Naţional de dansuri populare "Joc" a devenit o emblemă a culturii noastre. Colectivul a fost înființat de maestrul Vladimir Curbet. El i-a dedicat ansamblului șapte decenii din viață. Curbet a decedat în anul 2017.

Maestrul a fost desemnat Artist al Poporului din Republica Moldova, Artist al Poporului din ex-URSS, Laureat al Premiului de Stat și deţinător al "Ordinului Republicii". A prezentat împreună cu Ansamblul "Joc" 10 mii de spectacole în peste 70 de ţări.

În 2013, lui Vladimir Curbet i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală – Medalia de Aur pentru Creativitate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova