Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Starea de urgență în sănătate publică se prelungește: Ce s-a schimbat

Autoritățile anunță că starea de urgență în sănătate publică este prelungită până în data de 30 septembrie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 sept - Sputnik. Comisia Națională Extraordinară pentru sănătate publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la 30 septembrie. Membrii CNESP au aprobat și planul de pregătire și răspuns la infecția cu virusul de tip nou, care include criteriile și modalitatea de ajustare a măsurilor de sănătate publică în funcție de evoluția situației epidemiologice.

A fost prelungit termenul de aplicare a restricțiilor în vigoare, cu unele excepții:

  • A fost eliminată restricția privind organizarea nunților și cumetriilor. Aceste evenimente se permit cu condiția participării unui număr mai mic de 50 de persoane și cu respectarea strictă a măsurilor antiepidemice.
  • Se permite organizarea reuniunilor în grup (nu mai mult de 50 de persoane).
  • Persoanele care revin în Republica Moldova din țările aflate în zona verde, dar traversează state clasificate ca fiind în zona roșie, vor completa fișa epidemiologică și vor sta 14 zile în regim de autoizolare.
  •  Părinții, sau reprezentantul legal care-și vor însoți elevul/studentul în scopul desfășurării studiilor, nu vor sta în autoizolare.
  • A fost exclusă interdicția de părăsire a teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în autoizolare.
  • Pentru că începe perioada electorală, CNESP a stabilit un mecanism de conlucrare a organelor locale electorale cu structurile de sănătate publică teritoriale. În același context, membrii Comisiei au solicitat să se evite deschiderea secțiilor de vot în incinta instituțiilor de învățământ.

Membrii CNESP au reiterat importanța respectării celor trei reguli de aur pentru stoparea răspândirii virusului Covid-19: igienizarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței sociale de un metru și purtarea corectă a măștilor în spații închise și locuri aglomerate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova