Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Deputații chemați la Parlament: Ce urmează să decidă

Biroul Permanent a decis ieri ca deputații în Parlamentul Republicii Moldova să revină de astăzi în sala de ședințe.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 sept – Sputnik. Deputații revin de azi în sala de ședințe a Parlamentului. Biroul permanent a decis ieri că joi, 10 septembrie, începând cu ora 10:00 va avea loc prima ședință din sesiunea toamnă-iarnă. 

Săptămână fierbinte în Parlamentul Republicii Moldova: Vezi ce se va întâmpla

În proiectul ordinii de zi, pentru zilele de joi și vineri din săptămâna aceasta, sunt incluse proiectele de legi privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020.

De asemenea, deputații vor examina ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind cooperarea economică, ratificarea Acordului de grant dintre Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională privind implementarea Proiectului ”Îmbunătățirea echipamentului de digitalizare al Bibliotecii Naționale”, ratificarea Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională pentru realizarea Proiectului ”Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol”.

Parlamentul și-a reluat pe 1 septembrie activitatea în cadrul sesiunii de toamnă. Deputații au revenit după vacanța de vară la activitatea în cadrul comisiilor de profil.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova