Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alegerile locale noi la Târnova și Nucăreni - ce a anunțat CEC

În Târnova, Dondușeni, și în Nucăreni, Telenești, au avut loc duminică, 6 septembrie, alegeri locale noi. Localnicii și-au ales noii primari. Rezultatul votului va fi anunțat mâine.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik. Datele preliminare privind rezultatele votării în cele două sate în care s-au desfășurat alegeri locale noi „vor fi aduse la cunoștința publică pe parcursul zilei de mâine”, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC) cu puțin timp în urmă, pe pagina de Facebook.

Conform informațiilor preliminare, prezența la urne, la închiderea secțiilor de vot, a fost următoarea: comuna Târnova, raionul Dondușeni - 46%; satul Nucăreni, raionul Telenești - 51%.

CEC a precizat anterior că pentru comuna Târnova, raionul Dondușeni, au fost tipărite 3.068 de buletine de vot, iar pentru satul Nucăreni, raionul Telenești - 827 de buletine de vot.

Alegerile locale s-au desfășurat în cele două comune în condițiile specifice pandemiei COVID-19. La intrarea în secțiile de votare, alegătorilor le-a fost măsurată temperatura și le-au fost oferite mănuși și măști medicinale celor care s-au prezentat fără ele, potrivit relatării de la fața locului a unui post de televiziune local.

În cele două localități, pentru funcția de primar au candidat câte trei persoane, atât independent, cât și din partea unor partide. Alegerile locale au fost organizate la Târnova și Nucăreni ca urmare a demisiilor depuse de către foștii primari, motivate prin alegerea lor în calitate de președinți ai raioanelor Dondușeni și, respectiv, Telenești.

CEC atenționează alegătorii: Când expiră termenul pentru înregistrarea prealabilă

În Târnova au pretins la funcția de primar doi candidați cu același nume de familie - Lisnic.

Pentru funcția de primar din Târnova, Dondușeni au fost înscriși în cursa electorală candidații: Bodorin Victor - Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM); Lisnic Ion - Partidul Democrat din Moldova (PDM); Lisnic Oleg - candidat independent.

Pentru funcția de primar al satului Nucăreni, Telenești au fost înregistrați: Rusu Serghei - Partidul Democrat din Moldova (PDM); Lașcu Sergiu - Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM); Cernolev Iurie - Platforma Demnitate și Adevăr (DA).

Pe 1 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile președintelui Republicii Moldova, în trei localități vor fi aleși noi primari.

Alegeri locale noi se vor desfășura în comuna Chetriș din raionul Fălești, comuna Piatra, din raionul Orhei, și în satul Dubna, din raionul Soroca. În toate aceste trei cazuri, încetarea înainte de termen a mandatelor de primar a survenit ca urmare a decesului acestora.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova