Expert militar: Reacția Rusiei la provocări irită NATO

NATO și SUA comit erori tactice grave atunci când îi permit Rusiei să intercepteze avioanele alianței care zboară în preajma frontierelor rusești, consideră un jurnalist american.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 sept – Sputnik. Un jurnalist american a relatat despre “erorile incredibile” ale NATO, care au ieșit la iveală în cazul interceptării cu succes de către Rusia a avioanelor americane. În cadrul unei emisiuni la radio Sputnik, expertul militar, directorul centrului conjuncturii strategice, Ivan Konovalov, a oferit un comentariu pe marginea acestui material, menționând că discuțiile despre o eroare tactică a Alianței nu au niciun sens.

Avioane-spion ale Franței și Marii Britanii, interceptate deasupra Mării Negre

Interceptările avioanelor militare americane de către aeronavele rusești scot la iveală o serie de “erori incredibile ale NATO”. O astfel de părere a exprimat publicistul Tom Rogan, într-un articol publicat de Washington Examiner.

Jurnalistul a analizat două incidente de acest fel, care au avut loc pe 28 august deasupra Mării Baltice și Mării Negre. În cele două cazuri, avioanele de luptă rusești Su-27 au interceptat bombardierul forțelor aeriene ale SUA B-52, care s-a apropiat de frontiera Rusiei.

Rogan a criticat dur comandamentul Forțelor Aeriene ale NATO în Europa, acuzând Alianța de “niște greșeli incredibile” și “erori tactice serioase”. Potrivit publicistului, Rusiei “nu îi sunt îndeosebi pe plac” zborurile avioanelor NATO în apropierea Kaliningradului și frontierelor ei din Vest. În legătură cu acest fapt, el se întreabă de ce bombardierele americane nu sunt însoțite de avioanele de vânătoare, chiar dacă, în opinia lui Rogan, NATO ar fi trebuit să prevadă “riscul sporit” de interceptare a B-52 de către avioanele rusești.

Un nou avion-spion al SUA, interceptat deasupra Mării Negre

În opinia autorului articolului, ministrul Apărării al SUA, Mark Esper, trebuie să întreprindă ceva în situația legată de interceptarea de către Rusia a avioanelor alianței. Dacă comandanții NATO nu-și vor schimba tactica, aceștia trebuie să fie înlocuiți, conchide publicistul.

Ministerul Apărării anunță cu regularitate despre interceptarea avioanelor statelor NATO în apropierea frontierelor rusești. Moscova a subliniat în mai multe rânduri că zborurile avioanelor de luptă rusești au loc în strictă conformitate cu regulile internaționale de utilizare a spațiului aerian.

La postul de radio Sputnik, expertul militar, directorul Centrului de conjuncturi strategice, Ivan Konovalov, a oferit un comentariu pe marginea acestui material, menționând că discuțiile despre niște erori tactice are alianței sunt lipsite de sens.

“Jurnalistul caută în acțiunile NATO și comandamentul american un sens tactic și strategic - utilizarea aviației conform destinației. În realitate, acțiunile NATO, despre care se vorbește au un caracter provocator. Ele sunt realizate pentru a provoca Rusia, iar apoi a umfla totul în presă și în rapoartele lor analitice. Despre ce erori tactice am putea vorbi? Rusia, indiscutabil, trebuie să reacționeze. Piloții ruși reacționează adecvat și corect. Acest lucru irită și mai mult NATO și americanii, care au un singur țel – provocarea”, consideră Ivan Konovalov.

În opinia lui, lor nu le pasă dacă e corect din punct de vedere tactic sau nu. Jurnalistul american ar fi trebuit să pornească anume de la aceste raționamente, a conchis expertul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova