Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Tihanovskaia consideră că Federația Rusă poate fi mediator în negocierile din Belarus

Dacă va fi nevoie de o mediere internațională în cadrul negocierilor, atunci Rusia poate deveni unul dintre participanții la acest proces.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 aug - Sputnik. Fostul candidat la postul de președinte al Belarus, Svetlana Tihanovskaia a declarat că Rusia poate deveni mediator în procesul de negocieri din țara sa.

Putin: Federația Rusă recunoaște legitimitatea alegerilor din Belarus
"Așa cum este vorba de o criză din interiorul țării, aceasta nu este îndreptată împotriva unei țări și noi ne asumăm răspunderea pentru soluționarea ei pe cale negocierilor în interiorul țării. Dar dacă vom avea nevoie de o mediere internațională în cadrul negocierilor, atunci noi, desigur, vedem Rusia ca unul dintre participanții la acest proces. Rusia este țara cu care noi suntem prieteni și cu care avem relații strânse", a declarat Svetlana Tihanovskaia în cadrul unui interviu pentru Euronews.

Anterior președintele belarus a acuzat țările occidentale de imixtiune directă în afacerile interne ale țării. El a mai spus că se încearcă să fie împinse autoritățile țării la negocieri cu OSCE. În același timp, UE a susținut plenar propunerea ca OSCE să negocieze cu Belarus și a anunțat că este gata să acorde sprijin în desfășurarea lor.

Lukașenko: Rusia și Belarus vor folosi o grupare de trupe în cazul agresiunii externe
Acțiunile de protest în masă ale opoziției au demarat în Belarus în data de 9 august, după alegerile prezidențiale, în care, după rezultatele Comisiei Electorale Centrale ale acestei țări, a șasea oară a învins Alexandr Lukașenko, car a acumulat 80,01 la sută din voturi. Opoziția consideră că la alegeri a învins Svetlana Tihanovskaia, dar nu Lukașenko.

În primele zile, acțiunile de protest erau reprimate de către reprezentanții forțelor de ordine. Oamenii legii au folosit gaze lacrimogene, tunuri de apă, gloanțe de cauciuc și grenade flashbang. După care, forțele de ordine au încetat să-i mai disperseze pe protestatari și să mai folosească forța. Potrivit informațiilor oficiale, în primele zile peste 6,7 mii de oameni au fost reținuți de poliție. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Belarus, în cadrul dezordinilor au avut de suferit sute de oameni, dintre care peste 120 de reprezentanți ai forțelor de ordine. Potrivit acelorași informații oficiale, trei protestatari au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova