Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Transferuri valutare în Moldova: Câți bani au trimis acasă moldovenii în luna iulie

Moldovenii au primit în luna iulie de peste hotare peste 148 de milioane de dolari - transferuri prin intermediul băncilor licențiate. Potrivit datelor Băncii Naționale, cifra este cu 29,5% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 aug - Sputnik. Potrivit unui raport al Băncii Naționale, în luna iulie prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate mijloace bănești în valoare de 148,80 milioane de dolari, în creștere cu 29,5 la sută în comparație cu iulie 2019. Din această sumă, în favoarea persoanelor fizice au ajuns 67,41 de milioane de dolari, în creștere cu peste 26% față de aceeași perioadă a anului trecut. Transferurile din Uniunea Europeană au o pondere de 38,3% la sută, din CSI – 16,4%, iar 38, 3 la sută provin din restul lumii.

Transferuri valutare în Moldova: Câți bani au trimis acasă moldovenii în luna iulie

Cei mai mulți bani vin din Israel – 27,81 de milioane de dolari sau 18,7 la sută, în creștere cu 41,5 față de aceeași perioadă din 2019.  Urmează Rusia cu 15,1 sau 22,40 de milioane de dolari și Italia – cu 14,5 la sută sau 21,54 de milioane de dolari.

Organizații de creditare nebancară: Iată cum sunt înșelați moldovenii care împrumută bani

Topul este continuat de Germani, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Franța, Irlanda, România, Spania, Cehia, Portugalia, Turcia, Polonia. Peste 60 la sută din banii care vin în țară sunt în euro,  în dolari constituie 36,2 la sută, iar în ruble rusești - 1,4  la sută. 

În iunie transferurile de peste hotare în favoarea persoanelor fizice au constituit 143,21 milioane de dolari americani, în creștere cu 42,2 la sută în comparație cu aceeași perioadă din 2019.

Anterior, expertul în economie Veaceslav Ioniță a explicat atunci pentru Sputnik Moldova că transferurile bănești oficiale au depășit recordul din ultimii 5 ani pentru că moldovenii nu au putut transfera bani pe căi neoficiale din cauza pandemiei de COVID-19, așa cum făceau până acum, și au fost nevoiți să expedieze prin băncile comerciale.

De menționat că, în perioada ianuarie-iulie volumul total al transferurilor bancare din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Moldova a constituit 794,95 de milioane de dolari, cu 13 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost 703,37 de milioane de dolari.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova