Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Important pentru agricultori: Măsurile Guvernului privind producerea semințelor

Guvernul va aproba, în două săptămâni, un plan de acțiuni pentru restabilirea sectorului de producere a semințelor în țară. 
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 aug - Sputnik. În două săptămâni, Guvernul va aproba un plan de acțiuni pentru restabilirea sectorului de producere a semințelor în țară. 

Controlul asupra utilizării apelor subterane: Ce au decis autoritățile

Premierul Ion Chicu a avut o vizită de lucru la Institutul de Cercetări a Culturilor de Câmp „Selecția” din Bălți. La ședință au participat ministrul Ion Perju, reprezentanți ai altor instituții din domeniu și producători locali de semințe. Discuțiile s-au axat pe identificarea problemelor ce împiedică dezvoltarea ramurii de producere a semințelor și identificarea soluțiilor concrete.

În prezent, sectorul autohton de producere a materialului semincer este în stagnare și nu poate face față concurenței marilor producători din străinătate. În domeniul de cercetare–novare, situația este similară.

Ion Chicu a menționat că acesta este un sector cu potențial enorm pentru țara noastră, atât din punct de vedere economic, cât și din cel al identificării unor soluții pentru seceta cu care se confruntă agricultura.

„Sorturile noastre, hibrizii moldovenești, tot ce propune știința moldovenească sunt cu mult mai rezistente, mai adaptate la condițiile vitrege și de sectă, în primul rând. Vorbim aici și de porumb, și de grâu, și de floarea-soarelui, dar și viticultura și pomicultura. Dacă vrem să avem agricultură rezistentă la secetă și efect economic, trebuie să revigorăm ramura respectivă”, a precizat Ion Chicu.

Prim-ministrul a precizat că Guvernul va aproba mai multe inițiative pentru a promova semințele autohtone pe piața internă. Aceasta va presupune inclusiv o nouă abordare a statului privind subvenționarea în agricultură, care va cuprinde și ramura producerii materialului semincer.

„Începând cu anul viitor, subvențiile în agricultură se vor oferi doar celor care respectă asolamentul, și aceasta va fi condiția principală. Noi, în ultimii 10-15 ani, ne-am bătut joc de solurile noastre, aici nu e vorba doar de secetă, ci de nerespectarea culturilor premergătoare, a asolamentului și aceasta este o problemă care a condus la rezultatele anului acesta”, a spus Ion Chicu.

În decursul de două săptămâni, Guvernul va aproba un plan de acțiuni, elementul principal al căruia este încurajarea financiară a respectării asolamentului, stimularea procurării semințelor autohtone de calitate, dar și îmbunătățirea cadrului legal. Ion Chicu a cerut MADRM să includă în proiect și inițiativele propuse de către reprezentanții institutelor în domeniu.

Guvernul a aprobat mărimea compensațiilor pentru agricultorii afectați de secetă

La moment, piața locală de semințe pentru sectorul legumicol este asigurată în măsură de 97% din import, suprafețele de porumb - 60%, floarea soarelui - 70%, sfeclă de zahăr și rapița sunt însămânțate 100% cu material semincer importat. În horticultură se produc aproximativ 12 milioane de bucăți de material săditor autohton și circa 2 milioane - de import.

Totodată, prim-ministrul Chicu le-a solicitat specialiștilor de la APP să examineze, în comun cu juriștii, soluțiile pentru reîntoarcere a terenurilor de cercetare în gestiunea stațiunilor tehnologice experimentale, aflate în proces de insolvabilitate. O ședință în acest scop va fi organizată săptămâna viitoare.

Directorul APP a menționat că Stațiunile tehnologico-experimentale din Bălți, Codru, Maximovca și Pașcani sunt în procedură de insolvabilitate și au fost supuse desproprietăririi ilicite a terenuri de suprafață. Ion Chicu a solicitat convocarea unei ședințe cu specialiștii APP, Ministerul Justiției pentru a examina situația curentă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova