CHIȘUNĂU, 20 aug – Sputnik. Cabinetul de Miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la folosința apelor subterane pentru irigarea prin picurare a terenurilor agricole ocupate cu culturi horticole.
Scopul documentului este asigurarea controlului de stat în domeniul folosirii și gestionării durabile a apelor subterane pentru irigarea terenurilor agricole ocupate cu culturi horticole, prin intermediul Agenției Apele Moldovei, Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, Agenției de Mediu. Acest lucru, spun autoritățile din domeniu, va preveni degradarea solurilor, ca urmare a stabilirii parametrilor calitativi ai apelor subterane ce vor fi utilizate la irigarea terenurilor agricole, în funcție de tipul solului.
În virtutea dependenței înalte a economiei și comunităților rurale de sectorul agricol, costurile socio-economice cauzate de schimbările climatice, calamitățile naturale, precum seceta și inundațiile, în Republica Moldova, sunt semnificative, menționează Ministerul Agriculturii într-un comunicat. Astfel, secetele din 2007 și 2012 au provocat pierderi economice estimate la circa un miliard de dolari și respectiv 0.4 miliarde de dolari. Conform estimărilor, și pierderile economice din anul curent vor fi majore. Această situație reduce productivitatea culturilor horticole și punerea în pericol a securității alimentare a țării.
”Luând în considerare condițiile climaterice din țara noastră, irigarea este principala măsură eficientă de optimizare a regimului de umiditate a solului în perioada de vegetație a culturilor horticole și contribuie la majorarea productivității agroalimentare. Articolul 45 alin. (2) din Legea apelor prevede că în zonele în care nu există surse necesare de apă de suprafaţă, dar există rezerve suficiente de ape subterane, inclusiv cu proprietăți potabile, se permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cel al alimentării cu apă potabilă şi menajeră în baza unor reglementări aprobate de Guvern”, a subliniat ministrul Agriculturii Ion Perju.
Potrivit datelor Ministerului, în 2011, la nivel național erau exploatate în baza autorizațiilor de mediu, doar 360 de fântâni arteziene, ceea ce constituie circa o treime din numărul total al fântânilor arteziene construite și aflate în stare funcțională.
„Această situație denotă utilizarea neautorizată și necontrolată a apelor subterane, fapt ce are impact negativ asupra componentelor de mediu: apă, sol, dar și asupra economiei naționale. În acest context, menționez că apele subterane sunt utilizate cu scop de irigare a terenurilor agricole în România, Ucraina, Grecia, Spania, Portugalia, SUA”, a precizat ministrul.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova