Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Mitropolitul Moldovei, la ceas aniversar: Iată câți ani a împlinit ÎPS Vladimir

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înaltpreasfințitul Vladimir, împlineşte astăzi 68 de ani. Cu acestă ocazie, mai mulți episcopi i-au transmis mesaje de felicitare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 aug - Sputnik. Data de 18 august este una importantă pentru întreagă Mitropolie a Moldovei. Astăzi Înaltpreasfințitul Vladimir își sărbătorește ziua de naștere. Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove s-a născut în anul 1952 în satul Colincăuţi, raionul Hotin, Ucraina.

Acord de colaborare între Mitropolie şi Agenţia Turismului
Numele pe care l-a primit la naştere este Nicolae Cantarean. După efectuarea serviciului militar în Flota Mării Negre, în 1973 a devenit ipodiacon la Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Smolensk, Rusia. Apoi a fost transferat în Eparhia Cernăuţi.

În noiembrie 1987 a devenit călugăr și a luat numele de Vladimir. Doi ani mai târziu a fost numit episcop al Chişinăului şi al Moldovei, iar din 1992 este mitropolit. În 1999 a fost decorat cu Ordinul Republicii.

Gânduri bune și sănătate i-a transmis mitropolitului președintele țării, Igor Dodon. Șeful statului a scris pe pagina sa de Facebook că de numele Înaltpreasfințitului este legată renașterea spirituală a Moldovei și a Bisericii, prin construcția a mii de lăcașe, restabilirea vechilor mănăstiri care au devenit centre de pelerinaj pentru mii de credincioși, dar și activitatea de binefacere și educațională pe care o îndeplinește. 

''Mitropolia Moldovei este parte indispensabilă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldovei, Vladimir, este membru permanent al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse. Eu, la fel ca și Înaltpreasfințitul Vladimir, sunt convins de necesitatea menținerii celor mai strânse legături spirituale cu Rusia și cu alte țării din lumea ortodoxă. ÎPS Vladimir, permiteți-mi să Vă aduc sincere mulțumiri pentru munca depusă de-a lungul anilor. Vă doresc sănătate și continuarea activității întru binele Bisericii Ortodoxe a Moldovei'', a scris șeful statului. 

Cu mesaje de felicitare au venit și mai mulți episcopi.

Mesajul transmis de PS Nicodim, episcop de Edineț și Briceni

''Fie ca Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Înalt Prea Sfinției Voastre, dăruindu-vă roade alese și binecuvântate spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii Ortodoxe din Moldova'', a transmis de PS Nicodim, episcop de Edineț și Briceni

Mesajul transmis de PS Ioan, episcop de Soroca

''Păstorind de mai bine de trei decenii Biserica Ortodoxă din Moldova, ați binevestit cu timp și fără de timp Evanghelia lui Hristos, poporului drept-măritor dintre Prut și Nistru. În toți acești ani, părintește ați purtat sarcinile și grija pentru turma cuvântătoare, învățând copiii bisericii credința cea dreaptă și viața creștină cea bună'', a transmis episcopul de Soroca, Ioan.

Mesajul transmis de PS Marchel, episcop de Bălți și Fălești

''Este momentul potrivit să vă mulțumim pentru îndrumările părintești pe care ni le dați, dar și pentru preasfintele rugăciuni, pe care le înălțați pentru noi, clerul și poporul, aflați sub omoforul Înalt Preasfinției voastre'', a scris episcopul de Bălți și Fălești, Marchel.

Mesajul transmis de PS Siluan, episcop de Orhei

''Mulțumindu-i bunului Dumnezeu pentru alegerea Înaltpreasfinției voastre la cârma Bisericii Ortodoxe din Moldova, în aceste timpuri de încercare pentru Biserică și poporul nostru, îl rugăm să vă sprijine și să vă dea putere să fiți și în continuarea anilor același părinte și ierarh cu frică de Dumnezeu și cu dragoste față de poporul dreptcredincios'', a transmis episcopul de Orhei, Siluan.

În această zi și episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, își sărbătorește ziua de naștere. Preasfințitul a împlinit 61 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova