Accidente

Accident fatal la Anenii Noi: Un Mercedes S-Class a fost făcut zob, iar șoferul a murit

Un cumplit accident de circulație s-a produs aseară în apropiere de orașul Anenii Noi. Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un copac.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 aug - Sputnik. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Silvia Vetcu, a declarat pentru Sputnik Moldova că bărbatul în vârstă de 41 de ani se afla la volanul unui Mercedes S-Class.

Grav accident la Ștefan Vodă, cu implicarea unui microbuz de pasageri - Foto

La un moment dat a pierdut controlul volanului, automobilul a derapat de pe carosabil și a intrat într-un copac. Impactul a fost atât de puternic, încât conducătorul auto a decedat pe loc. 

În mașină se mai aflau și doi pasageri care s-au ales cu diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Circumstanțele exacte în care s-a produs teribilul accident urmează să fie stabilite de către oamenii legii. 

Un accident similar s-a produs ieri lângă localitatea Bulboaca. Un tânăr în vârstă de 21 de ani, angajat al structurilor de forță, a decedat tot după ce a intrat cu mașina într-un copac. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova